Confidenţialitate


Şeful statului a decorat membrii delegaţiei “Invictus” (FOTO)


Şeful statului a decorat membrii delegaţiei “Invictus” (FOTO)

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat, miercuri, pe membrii delegaţiei României la competiţia sportivă „Invictus Games Toronto 2017”, declarând că toţi participanţii la această competiţie sunt o sursă de inspiraţie, ambiţie şi credinţă, iar educaţia militară de care au avut parte soldaţii a avut un rol important în dezvoltarea lor.

Astfel, în semn de apreciere a rezultatelor sportive de excepţie obţinute în cadrul competiţei destinate militarilor răniţi în teatrele de operaţii, pentru dăruirea şi spiritul de fair-play manifestate la Jocurile Paralimpice „Invictus Games” găzduite de Toronto, în perioada 23-30 septembrie 2017, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Armatei României, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I câştigătorilor Medaliei de Aur: colonel Pegulescu N. Augustin-Nicuşor, tir cu arcul, colonel (rtr.) Petruţ A. Dorin, tir cu arcul, şi plutonier major Butoi D. Ionuţ-Claudiu, tir cu arcul.

De asemenea, în semn de apreciere a rezultatelor sportive deosebite obţinute în cadrul competiţiei, pentru dăruirea şi spiritul de fair-play manifestate, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Armatei României, şeful statului a conferit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a câştigătorilor Medaliei de Bronz: locotenent-colonel Şerban V. Laurenţiu, atletism, şi căpitan Iriciuc V. Adrian-Ciprian, canotaj în sală (simulator).

Totodată, în semn de apreciere pentru felul cum au contribuit la pregătirea concurenţilor în vederea participării la Jocurile Paralimpice „Invictus Games”, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului Armatei României, preşedintele Iohannis a conferit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a III-a următorilor:

General de brigadă (rtr.) Lupan D. Petre, antrenor atletism; colonel Anghelescu V. Nicolae, manager proiect; colonel Pelea I. Cristian-Octavian, staff tehnic; maior Beciu I. Elena-Emilia, reporter; locotenent-colonel Grigore V. Nicolae, înot şi haltere; maior Munteanu Gh. Robert-George, medic; căpitan Ion M. Gabriel, relaţii publice, ajutor manager proiect; căpitan Nicola Ş. Dănuţ, atletism; locotenent Bugiu N. Gabriela, staff; plutonier adjutant principal Chiţa A. Ion, cameraman; plutonier adjutant principal Iordache T. Ioan, antrenor haltere; plutonier adjutant principal Mănăilă A. Eugen, haltere; plutonier adjutant principal (rtr.) Stanciu N.Costel, ciclism; plutonier adjutant principal Toma Gh. Mihai-Ion, tir cu arcul; plutonier adjutant (rz.) Bolovan F. Florin, tir cu arcul; plutonier adjutant principal Luca Gh. Iosif-Adrian, atletism; plutonier adjutant Sbughea C. Mihai, tir cu arcul; plutonier adjutant Slăniceanu V.Valerică-Costinel, ciclism; plutonier adjutant (rtr) Vuţă Gh. Florin, ciclism; plutonier major Alexandrescu P. Petrina-Bianca; plutonier major Barbu G. Marius-Cătălin, atletism; plutonier adjutant Bica T. Nicuşor-Dorel, atletism; plutonier adjutant Bida V. Ionel-Eugen, înot; plutonier adjutant Căpăţînă I. Iulian-Constantin, atletism; plutonier major Marcu N. Aurelia; plutonier adjutant Matei Gh. Gheorghe-Irinel, ciclism; plutonier adjutant Novac I. Fănică-Daniel, ciclism; plutonier adjutant Paraschiva D-F. Dumitru-Nicolae, canotaj în sală; plutonier major Cojocaru E. Emil-Florin, tir cu arcul; plutonier major Hamza Gh. Doru, atletism; plutonier major Pârvu I. Ion-Cătălin, tir cu arcul; plutonier Dragomir P. Bogdan-Emanuel, atletism; sergent Comănescu C. Nicuşor, fotograf; caporal clasa a III-a Alexe Gh. Ionel, atletism; caporal clasa a III-a Ciolan-Uţă I. Valentin, haltere; caporal clasa a III-a Pătru S. Eugen-Valentin, tir cu arcul; Olteanu A. Nelu, kinetoterapeut; Constantinescu M. Horia, antrenor canotaj; Robu P. Aurel, antrenor tir cu arcul.

„Aţi onorat cu demnitate şi responsabilitate încrederea acordată şi drapelul tricolor pe care vi l-am înmânat înainte de plecare. Victoriile dumneavoastră ne-au dat prilejul să vedem drapelul României înălţat pe acordurile imnului naţional. Sunteţi un exemplu de curaj, camaraderie şi altruism. Prin devotamentul şi determinarea de care daţi dovadă, ne demonstraţi că cele mai înalte standarde de excelenţă pot fi atinse, în ciuda tuturor dificultăţilor”, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele a mai afirmat că participanţii la competiţia sportivă sunt repere morale, iar educaţia militară a avut un rol important în dezvoltarea ţelurilor sportivilor.

„Sunt convins că veţi dovedi acelaşi spirit de angajare şi de responsabilitate în tot ceea ce faceţi şi veţi onora ordinele şi medaliile conferite astăzi. Vă doresc ca, la competiţia care va avea loc în Australia, în Anul Centenarului Marii Uniri, să reprezentaţi Armata şi naţiunea română, încă o dată, la cel mai înalt nivel”, a încheiat şeful statului.

Foto: presidency.ro


Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene