Primul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază de după Revoluţie i-ar fi furnizat social-democratului Viorel Hrebenciuc, în schimbul unor…
Fiul parlamentarului Viorel Hrebenciu este interogat în legătură cu retrocedările ilegale de suprafețe forestiere.
Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat, a fost adus…
Salvati Colegiul National Elena Cuza! Asta cer parintii'elevilor, dar si absolventii instiitutiei de invatamant din Craiova'intr-o petitie publica. Mitropolia Olteniei…
Hărţuirea online merge de la injurii până la ameninţări de ordin fizic.
S-ar putea scumpi, între altele, săpunul, șamponul și produsele cosmetice.
Primele ninsori au căzut în Austria, Finlanda și Elveția, iar vremea rea a dat peste cap transporturile și a generat…
Washingtonul susţine că operațiunile de paraşutare sunt 'extrem de complexe'.
Capitala Ottawa a fost în stare de alertă după ce un individ a deschis focul în incinta parlamentului.
Lidera mondiala spune ca nu a mai vazut-o niciodata pe Halep sa joace atit de bine.
Finala Europa League de la București și intrarea României pe lista țărilor care vor organiza meciuri la Europeanul din 2020…