Confidenţialitate


O învățătoare explică de ce rotirea periodică a elevilor în bănci nu ar funcționa în toate cazurile: „Am elevi cu cerințe educative speciale. Am elevi mai agitați” | AUDIO 


O învățătoare explică de ce rotirea periodică a elevilor în bănci nu ar funcționa în toate cazurile: „Am elevi cu cerințe educative speciale. Am elevi mai agitați” | AUDIO 

În clasele cu cel puțin 25 de elevi, trebuie să se facă periodic rotirea elevilor în bănci, așa a stabilit Ministerul Educației. Măsura apare în metodologia privind prevenirea și combaterea segregării școlare care a fost publicată în Monitorul Oficial joi, 9 ianuarie. Cât de des se va schimba locul elevilor în bănci aflăm de la Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Un an școlar are cinci module și cel puțin o dată pe modul educațional, trebuie să se facă rotirea elevilor în bănci pentru a preveni segregarea copiilor pe diverse criterii.

Potrivit metodologiei de combatere a segregării școlare publicate în Monitorul Oficial, această rotire se va face dacă într-o clasă sunt cel puțin 25 de elevi, iar sala păstrează amenajarea spațială pe șiruri de bănci. În ultimele două bănci nu vor fi mutați elevi care aparțin grupurilor vulnerabile.

Rotirea elevilor nu se mai face dacă băncile sunt așezate în cerc, semicerc sau dacă sala de clasă este un amfiteatru.

Sorana Scutelnicu, învățătoare în Aiud, județul Alba: „O mutare continuă continuă a elevilor i-ar scoate pe copii din starea de confort foarte des”

„Am elevi cu cerințe educative speciale pe care, desigur, trebuie să îi țin lângă mine. Am elevi care au un temperament mai vulcanic, sunt mai agitați, mai vorbăreți – și pe ei trebuie să îi țin mai în față. În momentul în care i-aș muta mai în spate, să zicem că este necesară această rotire, aș pierde disciplina din clasă. E foarte greu să găsești formula ideală, dar poți să faci diverse așezări în bancă în funcție de conținutul predat: în grupe de lucru, în formă de V. Banca ta îți dă o anume stare de siguranță, de loc al tău. O mutare continuă a elevilor i-ar scoate pe copii din starea de confort foarte des”, a declarat Sorana Scutelnicu, învățătoare în Aiud.

Noile reguli au fost stabilite de Ministerul Educației, deoarece de multe ori, în ultimele bănci sunt mutați elevii cu rezultate școlare slabe. Alteori, se produc segregări pe criteriul etnic, al dizabilității sau al cerințelor educaționale speciale ori e luat în calcul statutul socio-economic al părinților elevului.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: RAPORT: Cum va arăta viitorul locurilor de muncă. Care vor fi cele mai căutate profesii și care se preconizează că vor fi înlocuite de AI până în 2030 | AUDIO


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează