Confidenţialitate


Întrebarea dimineţii: Pentru sau împotriva acordării permisului auto de la 16 ani?


Întrebarea dimineţii: Pentru sau împotriva acordării permisului auto de la 16 ani?

Un deputat propune o lege prin care tinerii care au împlinit 16 ani să poată să conducă maşini cu o capacitate cilindrică de până la 1000 de centimetri cubi.

Dacă proiectul va fi votat, atunci doritorii ar putea să circule în primul an numai însoţiţi de un şofer cu experienţă, iar viteza maximă admisă în afara localităţii nu trebuie să depăşească 70 de kilometri pe oră.

În momentul de faţă, tinerii care au împlinit 16 ani au voie să conducă după ce obţin bineînţeles un permis, mopede, motociclete cu o capacitate cilindrică mică şi maşini care merg cu cel mult 45km/h. Deputatul Petru Movilă crede însă că e loc şi de mai mult.

“Legalizarea acestei proceduri, cu responsabilitatea corespunzătoare, ar fi un lucru normal pentru România”, afirmă Petru Movilă.

Aşa că propune adoptarea sistemului american. La 16 ani eşti testat şi primeşti permisul de conducere. Ai voie să circuli numai cu un adult care are cel puţin 5 ani vechime în trafic, iar maşina la volanul căreia te urci nu trebuie să aibă mai mult de 1000 de centimetri cubi.


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează