Confidenţialitate


Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor


Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători informează că, începând cu 9/10 decembrie, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2017 – 2018, care va fi valabil până la data de 8 decembrie 2018.

Potrivit CFR Călători, zilnic se vor afla în circulaţie între 1200 și 1300 de trenuri, în funcție de perioada din an.

Astfel, Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). În zilele de weekend biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.

În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, de luni până joi, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%. Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2018 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, iar CFR Călători anunță că trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa își vor menține duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore.

De asemenea, compania feroviară anunță că la trenurile IR 1633 şi IR 1632 București Nord – Brașov şi retur, care vor circula permanent, timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ 20 minute faţă pe mersul de tren actual, durata de parcurs fiind de 2 ore și 25 de minute.

De asemenea, sunt introduse în circulaţie trenurile IR 1784 și IR 1785 București Nord– Pitești şi retur cu legătură în Curtea de Argeș pentru fluidizarea traficului de călători, cu respectarea mersului la interval de o oră pe această rută.

În sezonul estival 2018, va circula o nouă pereche de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur pentru preluarea călătorilor din capitală pentru litoral şi retur.

Tot din 2018, vom avea legatură directă cu Delta Dunării asigurată cu trenurile directe IR 1688 și IR 1689 Tulcea Oraș – București Nord şi retur. Acestea vor circula zilnic în sezonul estival. Vor circula şi în perioada de extrasezon, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.


Ultimele stiri
Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează