Confidenţialitate


Întârzieri de câteva ore la decolările avioanelor de pe Aeroportul Iaşi


Întârzieri de câteva ore la decolările avioanelor de pe Aeroportul Iaşi

Aeronavele decolează de pe Aeroportul Internaţional Iaşi cu până la patru ore întârziere din cauza operaţiunilor de degivrare, au declarat reprezentanţii unităţii, citați de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi, Elena Troia, a declarat că, în prezent, se zboară în condiţii normale, dar cu întârzieri din cauza operaţiunilor de degivrare a aeronavelor de care se ocupă firma de handling, angajată de companii.

„Sunt întârzieri de la 2.30 la 4 ore. Pista este curată, perfect operaţională pentru că utilajele de deszăpezire lucrează în permanenţă. Curăţarea platformei durează puţin mai mult câtă vreme sunt la sol aeronavele. Dar nu zăpada este problema, pentru că nu ninge, este vizibilitate bună, ci degivrarea completă a aeronavelor afectează, pe moment, zborurile. Utilajele au lucrat la foc continuu toată noaptea când a nins abundent”, a precizat Elena Troia.

Sursa foto:evz.ro

Ultimele stiri
Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene