Confidenţialitate


Instanţa decide dacă Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, condamnaţi în dosarul Microsoft, vor fi eliberaţi condiţionat


Instanţa decide dacă Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, condamnaţi în dosarul Microsoft, vor fi eliberaţi condiţionat

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae – condamnaţi la câte doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul “Microsoft” – află vineri dacă vor fi eliberaţi condiţionat, decizia, care va fi definitivă, urmând să fie luată de Tribunalul Ilfov.

În primă instanţă, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberată condiţionată în cazul lui Dorin Cocoş, în timp ce în cazul lui Dumitru Nicolae decizia a fost de eliberare condiţionată.

Decizia Tribunalului Ilfov va fi definitivă.

În 16 august, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins propunerea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Dorin Cocoş, încarcerat la Penitenciarul Jilava, unde execută pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul “Microsoft”, în care este acuzat că a primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florica şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florica încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor. Decizia nu a fost definitivă, fiind atacată la Tribunalul Ilfov.

Potrivit Judecătoriei Sector 4, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Microsoft, nu trebuie liberat condiţionat deoarece condamnatul încă nu are formată o atitudine de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept. Conform motivării instanţei, Dorin Cocoş a participat la 14 programe educative, incluzând dezbateri, recenzii de carte, spectacole, concursuri tematice, cercuri de lectură.

În cazul lui Nicolae Dumitru, în 2 august Judecătoria Sectorului 4 a decis liberarea condiţionată a acestuia. Decizia a fost atacată de DNA la Tribunalul Ilfov.

Judecătoria Sectorului 4 arată în motivarea deciziei de liberare în cazul lui Dumitru Nicolae că în perioada detenţiei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat de patru ori, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale. Judecătorul mai reţine că timpul petrecut în închisoare de Nicolae Dumitru a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta şi-a putut forma o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În 3 octombrie 2016, omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la 2,4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul Microsoft, pedeapsa fiind majorată de la 1,6 ani cu suspendare, dispusă iniţial. De asemenea, instanţa a dispus ca acesta să plătească statului 2.050.000 dolari şi 1.000.000 de euro.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a 9.000.000 de euro şi 2 ani şi 4 luni închisoare.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează