Confidenţialitate


Înșelătorie cu vacanțe fictive la Drobeta-Turnu Severin


Zeci de persoane din Gorj și Mehedinți au fost înșelate de o agenție de turism din Drobeta-Turnu Severin.

Oamenii au plătit pentru vacanțe în țări exotice sute de euro, dar au ajuns doar până aeroportul Otopeni.

Prejudiciul se ridică la 18.000 de euro, iar femeia care se ocupa de agenție a fost reținută, însă judecătorii au ales s-o lase în libertate sub control judiciar.

Oamenii au plătit între 400 și 1.400 de euro pentru o vacanță în Turcia sau Dubai, dar au aflat atunci când au ajuns în aeroportul Otopeni că biletele plătite erau false.

39 de plângeri au ajuns la poliție icare anunțau înșelăciunea.

Agenția de turism era administrată de o tânără de 27 de ani, din Drobeta Turnu Severin, iar pachetele turistice oferite erau atractive.

Cei care le cumpărau nu s-au gândit o clipă că pot fi înșelați, angajata oferind facturi și chitanțe.

Numai că, polițiștii au descoperit că și acestea erau false.

Patroana agenției a fost reținută pentru 24 de ore, după ce polițiștii au etabilit 18.000 de euro, prejudiciu. Judecătorii de la Severin, au pus-o însă sub control judiciar pentru 60 de zile.


Ultimele stiri
3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…