Confidenţialitate

INFOMANIA • 4 octombrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni seară, verificarea tehnică a tuturor barajelor din țară, după descoperirea unei breșe în cel de la lacul piscicol Tăul Mare din judeţul Alba. Pericolul nu a trecut la Roșia Montană, unde – pentru a doua noapte la rând – a continuat misiunea de golire a lacului.

Ploile din zonă îngreunează eforturile specialiștilor de la Apele Române.

Nivelul lacului Tăul Mare a scăzut cu aproape un metru, dar experții spun că apa trebuie să coboare cu 5 metri.

Cei aproape o sută de evacuați stau la rude sau în internatul liceului din Abrud. După verificările ordonate de CNSU și al căror termen limită este 20 noiembrie, concluziile și recomandările necesare vor fi detaliate într-un raport.

Procurorii Direcției de Investigare a Criminalității Organizate au descins, luni, la sediile din București și Timișoara ale companiei NIS Petrol, subsidiară a Gazprom în România.

Angajați ai societății sunt bănuiți că au divulgat în străinătate informații clasificate despre zăcăminte de petrol și gaze. Surse judiciare spun că datele au ajuns la un serviciu secret străin.

4 suspecți au fost puși sub acuzare.

Procurorii DIICOT au preluat mai multe documente şi computere.

NIS Petrol este deținută de o firmă din Serbia, care – la rându-i – se află sub controlul gigantului rus Gazprom.

Autorităţile Republicii Moldova au respins, luni, ideea unei mobilizări militare. Scenariul a fost vehiculat de propaganda rusă, relatează Timpul.

Ministerul Apărării de la Chișinău a ținut să precizeze că mobilizarea poate fi declarată doar în stare de asediu sau de război, iar Republica Moldova nu se află în vreuna dintre aceste situaţii.

Uniunea Europeană a aprobat, luni, un pachet de asistenţă financiară pentru Ucraina, în valoare de 5 miliarde de euro.

De la Kiev, premierul Denis Şmîhal s-a declarat “recunoscător” pentru decizia blocului comunitar, care dovedește că acesta este hotărât “să sprijine Ucraina în câştigarea acestui război” cu Rusia.

Statele Unite ale Americii au salutat victoriile reușite de armata ucraineană.

Recucerirea oraşului Lîman de către trupele ucrainene este cea mai mare reușită a contraofensivei fulgerătoare, începută în septembrie.

Controlul asupra acestui punct strategic s-ar putea dovedi un “factor cheie” pentru a ajuta Ucraina să recupereze teritoriul pierdut în estul separatist.

La Moscova, Duma de Stat a ratificat în unanimitate anexarea regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie. Țările Uniunii Europene au decis să convoace ambasadorii ruşi pentru a le înainta note de protest.

Înrolați inițial, mii de ruși au fost trimişi acasă pentru că nu erau de fapt eligibili pentru serviciul militar, în cel mai recent eşec al mobilizării ordonate de preşedintele Vladimir Putin, dar care a devenit haotică.

Comisarul militar din regiunea rusă Khabarovsk a fost destituit.

Mobilizarea a stârnit o nemulţumire generalizată şi a determinat numeroși bărbați să fugă din Rusia.

Între timp, antreprenorul american Elon Musk a devenit ținta criticilor și ironiilor pe internet după ce a sugerat că Ucraina ar trebui să accepte anexarea Crimeei de către Rusia în schimbul încheierii războiului.

Mesajul de pe Twitter este însoțit de un sondaj, la care internauții pot răspunde.

La începutul războiului, Elon Musk a ajutat Kievul, oferindu-i aparate Starlink, serviciul de internet prin satelit.

E.ON Energie şi-a avertizat clienţii să nu ia în considerare mesajele expediate în numele companiei, în ultimele zile, prin SMS sau Whatsapp.

Persoanele vizate de înșelătorie sunt sfătuite să nu dea curs îndemnurilor de a completa rapid diverse cereri sau de a accesa link-uri malițioase.

Coaliţia de guvernare își dorește majorarea pensiilor de la începutul lunii ianuarie, dar – atrage atenţia premierul Nicolae Ciucă – demersul trebuie să ţină cont de posibilităţile bugetare, astfel că plusul nu poate depăși 11%.

Guvernanții analizează și majorarea salariului minim până la 3.000 de lei.

Premierul așteaptă, până miercuri, proiectul de plafonare a preţurilor la lemnul de foc.

Românii cu venituri reduse ar putea primi vouchere pentru plata facturilor mari la curent electric. Ideea a fost dezbătută în coaliție, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Agenția Internațională pentru Energie consideră că Uniunea Europeană trebuie să scadă consumul de gaze naturale cu 13%, pentru a fi pregătită de scenariul în care Rusia sistează de tot livrările. Se impun, totodată, acțiuni coordonate pentru a preveni o criză energetică majoră.

Ligia Deca preia șefia Ministerului Educației. Postul era vacant după demisia liberalului Sorin Cîmpeanu, care a fost acuzat că și-a însușit “paternitatea” unui curs universitar.

Deși nu este înregimentată în PNL, Ligia Deca a fost consilier prezidențial și a coordonat proiectul “România educată”, inițiat de șeful statului.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că noul ministru este în măsură să continue demersurile pentru aprobarea noilor legi ale Educaţiei.

Fără a-i menționa pe Sorin Cîmpeanu sau pe Nicolae Ciucă, ambii acuzați de plagiat, președintele Klaus Iohannis a cerut prevederi clare pentru prevenirea şi sancţionarea acestui fenomen toxic al mediului educaţional.

La început de nou an universitar, premierul a spus că guvernul pe care îl conduce vrea ca standardele învăţământului românesc “să ţină pasul cu vremurile”.

Peste 95 de mii de mașini noi au fost înmatriculate în România de la începutul anului, în creștere cu 8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În schimb, înmatriculările de mașini second hand au scăzut cu 20%.

Industria auto a fost puternic afectată de criza globală a semiconductorilor, ceea ce a dus la un deficit de aproximativ 18 milioane de vehicule în întreaga lume.

Pierderile au depășit 100 milioane euro, potrivit unei analize Allianz Trade.

În Turcia, inflația a atins un nou maxim al ultimului sfert de secol, anume 83%. Lira turceasă a pierdut aproximativ 28% din valoarea sa faţă de dolarul american în acest an şi 80% în ultimii 5 ani.

Investitorii nu se încred în politica monetară neortodoxă a regimului de la Ankara, care va continua să reducă ratelor dobânzilor până în 2023, când Recep Erdogan va candida pentru un nou mandat prezidențial.

Aflați în Turcia după eliberarea din mâinile rușilor, membrii Regimentului Azov și-au reîntâlnit familiile. Fotografiile de la momentul emoționant s-au viralizat pe internet.

Condiția eliberării acestor militari a fost să nu revină în Ucraina decât atunci când războiul se va încheia.

Autoritățile sanitare au administrat prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei, la contactul unui pacient diagnosticat cu această boală.

În ultima săptămână, în România, nu au fost confirmate noi cazuri de variola maimuţei, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Angajatul unei ferme de păsări din Spania s-a infectat cu virusul gripei aviare, un caz rar de transmitere a bolii la om. Bărbatul a rămas asimptomatic până când a fost testat negativ, a anunțat Ministerul Sănătăţii de la Madrid.

Mama fostului fotbalist Răzvan Popa a povestit pentru Gazeta Sporturilor că tânărul a fost hărțuit sexual de antrenorul Devis Mangia în urmă cu 5 ani, în perioada în care acesta din urmă se afla pe banca tehnică a Universității Craiova.

La momentul actual, italianul este suspendat de la cârma naționalei malteze după ce doi jucători l-au acuzat, de asemenea, de comportament indecent.

Universitatea Craiova susține că, la momentul presupusei agresiuni, a fost realizată o anchetă disciplinară, însă afirmaţiile familiei lui Răzvan Popa “nu s-au coroborat cu nicio altă mărturie sau probă fizică”.

De aceea – susține conducerea Universității – “pentru a proteja clubul, jucătorul” s-a preferat încheierea “pe cale amiabilă” a contractului cu Devis Mangia.

Retras din fotbal și după episoade de depresie provocate de faptul că mărturia sa nu a fost luată în serios de oficialii clubului, Răzvan Popa nu se simte pregătit să vorbească despre trauma trăită.

În România, legea pedepsește hărțuirea sexuală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Națiunea slovacă este în stare de șoc după ce un şofer în stare de ebrietate a intrat cu maşina, duminică seara, într-un grup de studenţi într-o staţie de autobuz. 5 dintre victime au murit.

Șoferul a fost arestat. Individul riscă între şapte şi 12 ani de închisoare.

“Dacă beți alcool şi vă urcaţi la volan, deveniţi periculoși precum o armă”, a spus ministrul slovac de Interne, Roman Mikulec.

Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că peste 400 de blocuri din sectoarele 1, 2 și 4 rămân fără apă caldă. Sunt avarii la unele conducte, care necesită intervenții.

În cele mai multe imobile, apa caldă va fi livrată abia în weekend.

Polițiștii anchetează dispariția a 20.000 de lei din sediul centrului de plată a taxelor de pașaport din Galați. Principal suspect este proprietarul spațiului respectiv, care a intrat în incinta pe care o închiriase, având chei potrivite. Bărbatul a fost lăsat în libertate condiționată.

După trei zile în care a fost plecată din oraș, o femeie din Alba Iulia a dat peste un bărbat în locuința sa. Speriată, aceasta a sunat la 112.  Polițiștii au stabilit că individul a pătruns în apartament prin efracție și nu a mai plecat.

5 bărbați din Vaslui și Iași au fost reținuți după ce au furat de la angajator materiale de construcție, pe care le vindeau sub prețul pieței. Prejudiciul a fost estimat la 700.000 de lei.

10 persoane au fost reținute după bătaia de stradă, de acum două săptămâni, din localitatea sibiană Vurpăr. Pe fondul consumului de alcool, un conflict spontan a degenerat.

Jandarmeria Română a început o anchetă internă după moartea campionului la scrimă Florin Zalomir, angajat al instituției. Trupul său neînsuflețit a fost găsit în locuința din orașul Otopeni.

Potrivit unor surse din anchetă, Florin Zalomir s-a sinucis din gelozie. Jandarmeria susține că acesta trecuse ultimul examen psihologic în 2021.

Superiorii i-ar fi cerut să meargă la ședințe de consiliere, dar campionul a refuzat.

Echipa masculină de tenis de masă a României a obţinut prima sa victorie la Campionatele Mondiale din China. „Tricolorii” s-au impus în fața iranienilor, scor 3-2. Anterior, meciurile cu Ungaria și Japonia au fost pierdute.

Ultima confruntare este programată marți, de la ora 11:00, când România va întâlni reprezentativa din Hong Kong, fiind necesară o victorie la două puncte diferență.

România participă, în această perioadă, la cea mai importantă competiţie de şah interclub din Europa, găzduită de Austria (Mayrhofen).

Din lotul tricolor fac parte cei mai buni doi şahişti români ai momentului, Bogdan Deac şi Constantin Lupulescu, și cel mai promiţător junior, David Gavrilescu.

O colecţie eclectică, în care sunt incluşi importanţi pictori, precum Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Corneliu Baba, sau Adrian Ghenie, este scoasă la licitaţie marți.

Vânzătorul a adunat de-a lungul timpului opere desăvârşite, de la artă de patrimoniu, până la artă contemporană.

Cu un preț estimat inițial la 2.000 de euro, o vază chinezească Tianqiuping din porţelan a fost adjudecată cu peste 9 milioane de euro. Obiectul decorativ este desenat cu dragoni şi nori.

Deși vechimea vazei nu a fost certificată, licitația dat naştere unei “bătălii” între 20 şi 30 de ofertanţi, majoritatea la telefon, câţiva în sală.

În etapa a 12-a a Superligii, Chindia a învins Rapid, luni seară, cu 2-1.

La prima lor victorie din acest sezon, târgoviștenii rămân pe ultima poziție în clasament, în timp ce bucureștenii se află pe locul secund, la 3 puncte de liderul Farul Constanța.

Tot luni, FC Botoşani şi Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, că selecţionerul Edward Iordănescu va rămâne la conducerea echipei naţionale.

În ciuda rezultatelor slabe din Liga Națiunilor, contractul antrenorului prelungit până la finalul preliminariilor Campionatului European din 2024.

Director tehnic la FRF, Mihai Stoichiţă a declarat că Edward Iordănescu şi-a asumat reconstrucţia primei reprezentative.

O brigadă condusă de Istvan Kovacs va arbitra, luni seară, meciul de Liga Campionilor dintre Club Brugge (Belgia) şi Atletico Madrid (Spania). Centralul va fi ajutat de Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Feşnic.

Fluierul de start va fi dat la ora 22.00, pe stadionul din Bruges.

Tot marți, Alexandru Deaconu este observator pentru brigada de arbitri de la meciul Eintracht Frankfurt (Germania) – Tottenham (Anglia), din Grupa D.

Geneticianul suedez Svante Pääbo a obținut Premiul Nobel pentru Medicină.

Alegerea a fost argumentată prin victoria obținută într-o misiune imposibilă, expertul descifrând codul genetic al neanderthalienilor. Pentru prima dată, Svante Pääbo a reuşit secvenţierea ADN-ului prelevat dintr-un fragment de os vechi de 40.000 de ani.

Transferul străvechi de gene către oamenii de astăzi are relevanţă fiziologică, afectând modul în care sistemul nostru imunitar reacţionează la infecţii.

Tatăl profesorului, biochimistul Sune Bergström, a fost recompensat cu Nobelul pentru Medicină în urmă cu 40 de ani.

Sezonul Nobel va continua, luni, cu decernarea premiului pentru Fizică.

Vremea va fi mai rece decât în mod caracteristic perioadei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când temporar va ploua slab, local în zonele montane și submontane, precum și în vest, nord-vest, centru și izolat în restul teritoriului. La altitudini de peste 1700 m vor fi și ninsori sau lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, unde pe creste se vor depăși 60…70 km/h, dar la intensități mai mici, în general de 45…50 km/h, pe alocuri și în celelalte zone.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 de grade. În primele ore ale zilei, izolat vor fi condiții de ceață.

La București, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei, când probabilitatea de ploaie va fi redusă, apoi se va degaja. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

În zonele de munte, vemea va fi rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când local va ploua slab, iar la altitudini peste 1700 m se vor semnala precipitații și sub formă de ninsoare sau lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua, iar pe creste rafalele vor depăși 60…70 km/h. Valorile termice vor scădea ușor față de ziua anterioară.