Confidenţialitate

INFOMANIA • 23 martie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Se acutizează criza umanitară din Ucraina invadată de armata rusă în urmă cu 27 de zile, forțând 3 milioane de și jumătate de persoane să se refugieze.

Devastate de bombardamente, unele orașe mai au provizii de hrană doar pentru câteva zile.

Mare parte din locuitorii din Harkiv și Sumî depind de ajutoare. Coridoarele umanitare sunt blocate.

Luptele intense continuă la Mariupol, care continuă să reziste asaltului.

În zona capitalei Kiev, un atac cu drone a vizat un institut științific și un depozit farmaceutic. Starea de asediu, măsură instituită timp de două zile pentru a depista sabotori infiltrați în oraș, ar urma să expire miercuri.

Ambasador al Rusiei la Organizația Națiunilor Unite, Gennady Gatilov a declarat, marţi seară, că țara sa nu au invadat Ucraina, ci desfăşoară operaţiuni militare limitate.

Potrivit acestuia, armata încearcă să bombardeze “delicat”, fără a ucide civili.

Lovituri cu rachete au distrus o gară din regiunea Dnipro. Cel puţin o persoană a fost ucisă în urma atacului.

Aviația rusă și-a intensificat bombardamentele, întrucât avansul tancurilor întâmpină probleme.

Există unele indicii că soldaţii ruşi suferă de degerături din cauza faptului că nu au echipament adecvat pentru vreme rece, au declarat surse din Pentagon sub protecția anonimatului.
Forţele invadatoare luptă să aibă acces la combustibil şi alimente.

Se estimează că cel puţin 82.000 de kilometri pătraţi din Ucraina – reprezentând 14% din teritoriul acesteia – sunt consideraţi ”teritoriu periculos”, adică zone în care s-ar afla mine antipersonal şi dispozitive explozive.

Președintele ucrainean se va adresa prin videoconferință, miercuri, în Adunarea Națională a Franței.

Marți, Volodimir Zelenski a susținut un discurs în legislativul italian, avertizând că pentru armata rusă, Ucraina este “poarta” spre Europa.

“Barbarilor nu trebuie să li se permită trecere”, a adăugat liderul de la Kiev.

Volodimir Zelenski şi-a reluat apelul pentru impunerea unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei. Occidentul ar urma să prezinte, mâine, o nouă listă.

Premierul italian a declarat că ţara sa va sprijini militar Ucraina pentru a opri masacrarea civililor. Potrivit lui Mario Draghi, “aroganţa guvernului rus s-a ciocnit de demnitatea poporului ucrainean, care a reuşit să frâneze scopurile expansioniste ale Moscovei şi să impună un cost uriaş armatei invadatoare”.

Volodimir Zelenski a vorbit, marți, și cu Papa Francisc şi ar saluta rolul de mediator pentru pace al Sfântului Scaun. Suveranul Pontif a calificat războiul din Ucraina drept un “masacru fără sens”.

Presa ucraineană susține că serviciile de contrainformaţii au descoperit membri ai unui comando care plănuia să îl omoare pe Volodimir Zelenski.

Președintele francez, Emmanuel Macron, l-a telefonat pe omologul rus, Vladimir Putin, cerându-i să oprească agresiunea armată. Liderul de la Paris a deplâns folosirea bombelor în zonele rezidențiale.

Prin purtătorul său de cuvânt, administrația de la Moscova a transmis că va recurge la armele nucleare doar dacă existenţa Rusiei este ameninţată.

Potrivit lui Dmitri Peskov, nimeni nu s-a gândit vreodată că „operaţiunea militară specială” din Ucraina va dura “doar câteva zile” şi a insistat că aceasta se desfăşoară în continuare conform planului.

În așteptarea summitului Alianței Nord-Altantice, România și Polonia insistă pe întărirea apărării pe flancul estic.

Președintele Klaus Iohannis l-a primit marți, la Cotroceni, pe omologul Andrzej Duda. Cei doi au convenit să intensifice cooperarea bilaterală în domeniul securității. NATO trebuie să se adapteze schimbărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a punctat liderul de la Varșovia.

Polonia cere excluderea Rusiei din G20, grupul celor mai industrializate state ale lumii.

Republica Moldova monitorizează regiunea separatistă Transnistria pentru a observa orice eventual semn de escaladare a tensiunilor după invazia Rusiei în Ucraina. La momentul actual, ”situaţia este calmă”, a declarat ministrul moldovean de Externe, aflat la Bruxelles. Nicu Popescu a reafirmat politica de neutralitate a guvernului de la Chişinău în contextul războiului.

Parlamentul german a ţinut un minut de reculegere în memoria lui Boris Romanchenko, supravieţuitor al Holocaustului care a fost ucis, zilele trecute, într-un atac asupra oraşului ucrainean Harkov. În vârstă de 96 de ani, seniorul a trecut prin mai multe lagăre de concentrare naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv Bergen-Belsen şi Buchenwald.

Un tribunal din Rusia l-a condamnat pe opozantul Alexei Navalnîi la 9 ani de închisoare pentru escrocherie. Apropiații săi denunță un proces politic.

Principal contestatar al regimului autoritar al președintelui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi se află spatele gratiilor de la începutul anului trecut, când s-a întors în Rusia după un tratament în Germania pentru otrăvirea cu o neurotoxină.

Autoritățile l-au încarcerat atunci pentru că ar fi încălcat termenii unei eliberări condiționate într-un dosar de fraudă.

Cazul Navalnîi a atras critici ale cancelariilor internaționale la adresa Moscovei.

Cei mai mulți dintre antreprenorii români se tem de o criză economică din cauza războiului, potrivit unui sondaj.

Noile incertitudini împiedică dezvoltarea afacerilor, a precizat șeful Consiliului Naţional al Întreprinderilor private Mici şi Mijlocii.

Potrivit lui Florin Jianu, se impune intervenţia urgentă a statului. Patronii vor garanţii guvernamentale pentru împrumuturi necesare continuării activității.

Executivul ar urma să prezinte, săptămâna viitoare, strategia de a ține în frâu scumpirile în lanț. Se caută soluții de sprijin pentru populația vulnerabilă.
La nivelul fiecărui minister se fac analize.

Planul va fi dezbătut, în prealabil, cu reprezentanți ai Comisiei Europene.

Ordonanța pentru compensarea și plafonarea facturilor timp de un an a fost publicată în Monitorul Oficial.

În condițiile în care Europa vrea să își reducă dependența energetică față de Rusia, ministrul Virgil Popescu a declarat că România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport.

Șeful Energiei estimează că, din acest an, producția României va spori cu un miliard de metri cubi de gaze.

Comisia Europeană le cere statelor comunitare să îşi asigure, până în noiembrie, 90% din stocurile de gaz pentru iarna viitoare.

Ministerul Dezvoltării a aprobat o nouă tranșă din sprijinul financiar pentru subvenţionarea agentului termic pentru mai multe municipalități. Cele 7 milioane și jumătate de lei vor compensa costurile de achiziţie a gazelor naturale de la producătorii de energie termică furnizată în sistem centralizat.

Respingând scenariul unei iminente remanieri în guvernul pe care îl conduce, premierul Nicolae Ciucă a transmis că, până în acest moment, nu a făcut o evaluare a subalternilor săi, care să poate să fie prezentată public.

Șeful executivului s-a arătat foarte mulțumit de activitatea ministrului Internelor, Lucian Bode, al cărui nume era vechiulat pe lista remaniabililor.

În schimb, liderul PNL, Florin Cîţu, remarca, zilele trecute, că economia a încetinit, iar rata şomajului a început din nou să crească.

Partidul Național Liberal și Alianța Liberalilor și Democraților fuzionează. Liderii celor două formațiuni au semnat, marți, un protocol în acest sens.

Șeful statului a promulgat legea care majorează amenzile pentru comercianții care le vând ţigări minorilor. Sancțiunea contravenţională poate ajunge până la 20.000 lei şi închiderea unităţii.

Legea a fost respinsă de Senat inițial, dar aprobată în februarie februarie, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor.

11 sisteme de colectare a deşeurilor plutitoare au fost amplasate pe râurile din nord-vestul ţării.

Potrivit ministrului Mediului, Barna Tánczos, tone de pet-uri şi alte deşeuri curg zilnic pe cursurile de apă, mai ales în perioadele ploioase. O parte dintre acestea traversează frontiera României cu în Ungaria, stârnind nemulțumire în țara vecină.

Kaufland a retras de la raft un lot de avocado bio pentru depăşirea limitei legale de reziduuri de pesticide (clorpirifos şi clorfenapir), a anunţat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Produsul este importat din Columbia.

Clienţii care au achiziţionat produsul în perioada 11-18 martie sunt rugaţi să nu-l consume şi se pot prezenta în orice magazin pentru a-l returna, până în 1 aprilie, şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Autoritățile dau asigurări că valorile concentraţiilor de monoxid de carbon de deasupra României sunt unele normale. Pe rețelele de socializare s-a viralizat știrea falsă despre un nor toxic ce s-ar fi format în Ucraina ca urmare a bombardamentelor.

Conducerea Administrației Naționale de Meteorologie precizează că, pe site-ul instituției, sunt actualizate, la fiecare 6 ore, valorile măsurătorilor efectuate.

Din cauza unei ameninţări cu bombă la bord, un avion al companiei Turkish Airlines a fost escortat de aeronave de luptă în spaţiul aerian românesc. Aparatul venea de la Moscova și se îndrepta spre Istanbul.

În weekend, tot din cauza unei amenințări cu bombă, peste România a fost escortat un avion WizzAir care zbura din Georgia până în Polonia.

Antibiotice Iaşi a început distribuţia comprimatelor cu iodură de potasiu. Compania farmaceutică va trimite flacoanele de medicament, în următoarele zile, către toate cele 42 de direcţii de sănătate publică din ţară. Producţia iodurii de potasiu a început la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat.

Bilanțul epidemiologic a crescut semnificativ, revenind peste pragul a 5.000 de noi infecții cu SARS-CoV-2.

Alte 52 de decese au fost asociate Covid în România.

Mai mult de 2.800 de pacienți sunt spitalizați, un număr în scădere. La Terapie Intensivă, sunt peste 440.

Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Adriana Pistol insistă să purtăm în continuare mască mai ales în zonele aglomerate și să respectăm regulile de igienă.

Specialiștii estimează că un al 6-lea val pandemic este posibil la toamnă. Totuși, potrivit Adrianei Pistol, nu se impune o a patra doză de vaccin anti-Covid.

Multe dintre centrele de vaccinare s-au închis. Altele și-au redus programul la doar câteva ore pe zi.

Poliţiştii au descins la zeci de adrese din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău într-o anchetă de vaccinare anti-Covid “la chiuvetă”. Mai multe persoane sunt bănuite că au eliberat ilegal adeverinţe de imunizare.

Regele Harald al Norvegiei a fost testat pozitiv la SARS-CoV-2. În vârstă de 85 de ani, monarhul are simptome uşoare de boală şi se va afla în concediu medical în următoarele zile.

Prinţul moştenitor Haakon va prelua temporar atribuţiile regelui.

Naţionala feminină de hochei pe gheață a României a fost nevoită să se retragă de la Campionatul Mondial de la Sofia, întrucât nu respectă regulamentul federaţiei internaţionale, care prevede că toate jucătoarele trebuie să fie vaccinate anti-Covid.

Condiţia nu a putut fi îndeplinită, a precizat Federaţia autothonă de profil, care a amintit că în România vaccinarea nu este obligatorie.

La Miami Open, Gabriela Ruse (57 WTA) s-a calificat în turul al doilea după ce a învins-o în runda inaugurală pe croata pe Ana Konjuh (52 WTA), scor 6-3, 6-4.

În faza următoare, adversară îi va fi jucătoarea kazahă Elena Rîbakina (18 WTA.

Tot în runda inaugurală, Irina Begu (70 WTA) se va duela, miercuri, cu americanca Hailey Baptiste (122 WTA).

Simona Halep o va întâlni, vineri, pe australianca Daria Saville (249 WTA), care a trecut în prima manșă de belgianca Greet Minnen (81 WTA), scor 7-5, 6-3.

Lider în clasamentul WTA, Ashleigh Barty a anunțat, în mod neașteptat, că se retrage din tenis.

În vârstă de doar 25 de ani, australianca spune, într-un mesaj pe Instagram, că vrea să își îndeplinească şi alte visuri, iar tenisul este un capitol încheiat.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Ash Barty (@ashbarty)

“Sunt atât de pregătită. Știu că în acest moment, în inima mea, această decizie este corectă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut pe parcurs”, a declarat Ashleigh Barty.

Conducerea WTA i-a mulțumim pentru activitatea dedicată tenisului.

Ashleigh Barty a câştigat primul ei Grand Slam la Rolanda Garros în 2019. În 2021, ea s-a impus la Wimbledon.

În ianuarie 2022, în fața propriilor suporteri, Ashleigh Barty a triumfat la Australian Open.

U BT Cluj a devenit prima echipă românească ajunsă în sferturile Basketball Champions League. Campioana României a eliminat formaţia belgiană Filou Oostende, scor 85-74 (50-34).

Zeci de fani clujeni s-au aflat în tribunele arenei din Belgia.

Sferturile competiției se vor dispura pe sistemul ”cel mai bun din 3 partide”.

Campion olimpic la JO de la Rio la categoria 77 de kilograme, halterofilul kazah Nijat Rahimov a fost deposedat de medalie după ce a încălcat regulamentul antidoping. Totodată, sportivul a primit o suspendare de 8 ani.

Vremea va fi frumoasă și se va menţine mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade pe litoral și 19 grade în nord-vest.

La București, vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade.

În zonele de munte, vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali și de Curbură. Valorile termice, în ușoară creștere faţă de intervalul anterior, se vor situa în jurul celor specifice datei.