Confidenţialitate

INFOMANIA • 17 iunie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Condus de o șoferiță aflată în stare de ebrietate, un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumurilor la Iaşi, vineri dimineață, pe Şoseaua Păcurari.

7 muncitori ai societății Citadin au fost prinşi sub vehicul în urma impactului. 4 dintre victime au murit. Ceilalți 3 muncitori au fost transportați a spital, potrivit Ziarul de Iași.

Extrădată din Bulgaria, Elena Udrea a fost încarcerată, joi seară, la Penitenciarul Târgșor. Fostul ministru are de executat 6 ani de detenție pentru corupție. Într-o primă fază, va sta în carantină timp de 3 săptămâni. Ulterior, va ajunge într-o celulă proaspăt văruită, unde nu va avea colege.

Săptămâna aceasta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a respins Elenei Udrea plângerea în care denunța condițiile proaste din închisorile românești.

Sindicaliștii din sistemul penitenciar i-au transmis Elenei Udrea că în spatele gratiilor este mai bine decât în azile, orfelinate şi spitale.

Fugara a fost prinsă la sud de Dunăre la câteva ore după ce a fost condamnată definitiv.

La momentul actual, România așteaptă răspunsul Greciei la cererea de extrădare a fostului primar bucureștean Sorin Oprescu.

Potrivit unei statistici, un condamnat din 5 dispare înainte a primi sentințele definitive.

6 persoane sunt cercetate în libertate condiționată pentru că au pus la cale o “schemă” complexă de obținerea frauduloasă a permiselor auto.

În ultimii 9 ani, gruparea a operat la Brașov și Galati, având sprijinul mai multor instructori ai unor școli de șoferi.

În ziua probei teoretice, în sală era prezent și un fals candidat, care pe timpul examenului le comunica celorlalți răspunsurile corecte.

Permisul auto obținut astfel costa între 2.500 și 5.000 de euro.

Zeci de persoane ar fi obținut astfel carnetele de șofer.

Cercetările continuă în acest dosar.

Coaliția de guvernământ caută consensul asupra așa-numitei taxe de solidaritate dorite de social-democrați, dar respinsă de liberali. O nouă ședință este programată vineri.

Insistând ca mediul de afaceri să împartă cu angajații povara inflației, PSD propune deduceri de impozite pentru persoanele cu venituri mici.

De asemenea, produsele bogate în zahăr ar putea fi taxate suplimentar. Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR) consideră că demersul va afecta clienții.

Salariile la stat mai mari ca ale preşedintelui şi pensiile speciale să fie supraimpozitate, mai propun social-democrații.

Modificarea Codului Fiscal ar trebui adoptată până la 1 iulie, pentru a respecta principiul predictibilității.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative.

Devin interzise practicarea unor preţuri nejustificat de mari, limitarea a producţiei sau a vânzărilor și acumularea de mărfuri pentru crearea unui deficit şi a revânzării ulterioare la un preţ mare.

În funcție de situaţia de criză care ar urma să apară, actul normativ va stabili punctual categoriile de bunuri şi produse pentru care tarifele nu pot creşte nejustificat.

Hotărârea va fi emisă pentru o perioadă limitată de timp, de şase luni, dar poate fi prelungită succesiv, pentru o perioadă de câte trei luni.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice scumpirea carburanţilor.

“Va trebui să intervenim pe acest segment”, a spus, la rândul său, liderul PSD, nemulțumit de activitatea Consiliului Concurenței. Potrivit lui Marcel Ciolacu, autorităţile strâng „toate informările şi informaţiile necesare pentru a lua o decizie”.

Jurnalistul Mihai Nicuț, de la portalul Economica.net, a explicat la Europa FM că statul se numără printre cei care se bucură de scumpirea carburanților, întrucât încasează din acciză și TVA aproape 40% din valoarea fiecărui litru de motorină sau benzină.

Barilul a fost în trecut mult mai scump decât este acum, dar carburanții nu au costat niciodată atât de mult. Unul dintre motive este că toate tranzacțiile petroliere sunt în dolari. Dacă în urmă cu un deceniu, moneda americană valora 3 lei, acum aceasta se apropie de 5 lei, a punctat Mihai Nicuț, care nu întrevede o ieftinire a combustibililor în viitorul apropiat.

Nemulțumiți de prețurile la pompă, șoferi din mai multe orașe au protestat, săptămâna aceasta, în câteva benzinării.

La rândul lor, transportatorii rutieri pregătesc un mare miting pe 30 iunie.

Tot în ședința joi, executivul a aprobat achiziţia a 32 de avioane F-16 din Norvegia.

Cabinetul lui Nicolae Ciucă estimează un cost de peste 450 de milioane de euro fără TVA, la momentul actual, dar prețul final va putea fi stabilit doar după finalizarea discuțiilor.

Potrivit Ministerului Apărării, aparatele vor fi livrate în stare operațională și vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO.

Complementar, Bucureștiul va cumpăra un pachet de bunuri şi servicii de la Guvernul american.

În dotarea Forțelor Aeriene Române se află deja 17 aeronave de tip F-16.

Anul trecut, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, informa Parlamentul că România își permite doar cumpărarea de avioane la mâna a doua.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis a promis că se vor cumpăra și aparate F-35, de ultimă generație. Doar un astfel de avion militar costă 100 de milioane de euro.

Șeful statului s-a aflat joi la Kiev, într-o vizită în care i-a însoțit pe omologul francez, cancelarul german și premierul italian, unde au transmis un puternic mesaj de solidaritate.

Marcat de distrugerile din țara de la nord de România, Klaus Iohannis a opinat că “nu există cuvinte care să descrie tragedia”.

“Este responsabilitatea noastră să îi ajutăm pe prietenii noştri ucraineni să îşi clădească un nou viitor”, a declarat acesta, adăugând că “vremurile extraordinare cer măsuri extraordinare”.

Klaus Iohannis a condamnat Rusia pentru că folosește exporturile de cereale ucrainene ca pe o armă de șantaj. O soluție ar fi convenirea unor coridoare “albastre” de tranzit sigur în Marea Neagră.

În opinia sa, este “esențială” acordarea statutului de candidat pentru aderarea la blocul comunitar pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.

Subiectul va fi dezbătut la Consiliul European de săptămâna viitoare.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a repetat că invadarea țării sale reprezintă o “agresiune împotriva întregii Europe” și a reluat apelul pentru a primi armele necesare de la aliați.

Vizita celor 4 lideri europeni la Kiev a fost comentată acid de la Moscova de fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, într-un mesaj.

Dacă prezența lui Klaus Iohannis l-a lăsat indiferent, aliatul lui Vladimir Putin i-a calificat pe Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi drept – citez – ”amatori de broaşte, cârnaţi de ficat şi spaghete”.

Totodată, Rusia insistă că războiul este doar o operațiune specială în Ucraina.

Contactele cu Europa nu se mai află printre priorităţile Moscovei, a declarat șeful diplomației ruse într-un interviu pentru BBC.

Serghei Lavrov a acuzat Uniunea Europeană că vrea să transforme Republica Moldova într-o “nouă Ucraină”, în timp ce autoritățile de la Chișinău joacă la două capete, încercând să obțină cât mai multe avantaje de la Rusia, sub amenințarea că altfel se va alătura blocului comunitar.

Serviciul olandez de informații anunță că a descoperit un agent militar rus care încerca să folosească o identitate falsă pentru a se infiltra în Curtea Penală Internațională de la Haga (ICC).

Forul investighează acuzațiile de crime de război comise de ruși în Ucraina.

Serghei Vladimirovici Cherkasov își crease o poveste elaborată pe parcursul mai multor ani, pentru a încerca să intre în Țările de Jos ca cetățean brazilian, pentru un stagiu la Curtea Penală de la Haga.

Individul a fost deportat în Brazilia.

Duminică, locuitorii comunei brașovene Dumbrăviţa sunt așteptați la referendumul de demitere a primarului liberal Popa Zachiu.

Uniunea Salvați România susține că, “pentru prima data în România, un primar incompetent, de care oamenii sunt absolut nemulţumiţi”, poate fi demis.

Primăria Capitalei a lansat, pentru a patra oară, licitația prin care vrea să cumpere 100 de autobuze electrice.

Anterior, procedura a fost anulată de două ori în mandatul Gabrielei Firea și o dată în cel al lui Nicușor Dan, amintește portalul Spotmedia. 

De vineri, după o pauză de 5 ani, în București este reintrodusă linia de tramvai 5. Garniturile circulă pe traseul Piaţa Sfântul Gheorghe – Piaţa Băneasa. Prin urmare, linia navetă de autobuz 605 se suspendă. 

O nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice începe vineri.

De la ora 10.00, persoanele interesate își pot crea conturi de utilizator. O etapă care va dura 7 zile.

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă buget de 100 de milioane de lei în acest an, cu 25 de milioane de lei mai mare decât anul trecut.

Programul guvernamental promovează reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice şi electronice uzate şi energofage.

Anul acesta, televizoarele nu se mai regăsesc pe listă.

Preşedinte al Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad a fost suspendat pe viață din acest sport.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dictat o sancțiune similară și pentru maghiarul Tamas Ajan. Ambii au condus Federaţia Internaţională de Haltere, fiind implicați în cazuri de dopaj.

Un documentar realizat de postul tv german ARD, în ianuarie 2020, a declanşat investigaţii în cascadă.

În ciuda rezultatelor slabe din debutul Ligii Națiunilor, Federația de Fotbal și-a reafirmat sprijinul pentru selecţionerul Edward Iordănescu, a cărui misiune este să reclădească echipa naţională.

Conducerea FRF admite într-un comunicat, că “traversăm unul dintre cele mai dificile momente din ultimii 10 ani, la nivelul primei reprezentative”, dar “nu putem accepta mediocritatea în teren”.

În cele 4 meciuri disputate până acum în Liga Națiunilor, elevii lui Edward Iordănescu au reușit o singură victorie, ocupă ultimul loc în grupa cu Bosnia, Muntenegru și Finlanda.

România va coborî 6 poziții în clasamentul internațional (FIFA) și va ajunge pe a 54-a poziție.

Gabriela Ruse (55 WTA) a ratat calificarea în sferturile turneului de tenis de la Birmingham. În optimi, românca a fost eliminată de chinezoaica Shuai Zhang (54 WTA).

Pentru un loc în semifinale, Sorana Cîrstea va juca împotriva croatei Donna Vekic, vineri, după ora 12.00.

După ora 16.00, Simona Halep o va întâlni pe Katie Boulter, jucătoare britanică.

Naționala de tenis feminin a României va întâlni Ungaria în play-off-ul Billie Jean King Cup, fostă Fed Cup. Confruntarea se va disputa în luna noiembrie.

La Campionatele Europene de gimnastică ritmică din Israel (Tel Aviv), junioara Amalia Lică a cucerit medalia de aur în finala de la măciuci.

La rândul său, Christina Drăgan a cucerit bronzul în finala de la minge.

În întrecerea pe echipe, junioarele tricolore au câştigat medaliile de argint.

Stațiunea turcă Antalya găzduiește Campionatele Europene de scrimă.

România aliniază un lot de 16 sportivi în probele de sabie, spadă și floretă.

Tricolorii au câștigat ultimele medalii la un turneu continental în 2017.

Premiate și aplaudate la Cannes, la Berlinală sau la Veneţia, cele mai aşteptate producții cinematografice ale ultimului an se văd la Cluj-Napoca.

A 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania ia startul vineri.

În deschidere, va rula lungmetrajul “Reţeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realităţile Americii de la finalul anilor ’60. Proiecția în aer liber, din Piaţa Unirii, va începe la ora 20 și 45 de minute.

12 filme, între care și două românești, se află în cursa pentru Trofeul Transilvania.
De la ora 13 și 15 minute, Tudor Giurgiu – președintele festivalului – va fi invitatul unei ediții speciale a emisiunii România în direct, cu Cătălin Striblea.
TIFF este recomandat de Europa FM.

Manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a țării, cu o probabilitate mai mare în zonele montane și deluroase, precum și în centru, sud și est și se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza și seara. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 de grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere din orele după-amiezii și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.

În zonele de munte, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a zonei montane și se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza și seara. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp. Regimul termic va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă ziua, apoi va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporare în cea de-a doua parte a intervalului când, trecător vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 25 de grade, iar cele minime vor fi de 17…18 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 21…23 de grade.