Confidenţialitate


Inflația a scăzut la 6,2% în august, de la 8,2% în iulie. La ce produse și servicii s-au înregistrat cele mai mari scumpiri | AUDIO


Inflația a scăzut la 6,2% în august, de la 8,2% în iulie. La ce produse și servicii s-au înregistrat cele mai mari scumpiri | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Rata anuală a inflației a scăzut semnificativ și a ajuns la 6,2% în luna august, după ce în iulie fusese de 8,2% arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică. Energia electrică – aflată în topul majorărilor de preț în prima parte a anului – s-a scumpit cu sub două procente față de anul trecut. Sunt majorări consistente însă la motorină și benzină.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la categoria servicii. Astfel, chiriile au urcat în luna august cu aproape 40% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Tarifele pentru servicii de apă, canal, salubritate s-au majorat cu peste 14%, fiind urmate de abonamentele la televiziune, mai scumpe cu 13%. Scumpiri au fost și la reparațiile auto și transportul rutier, cu 10%.

Dintre alimente, cele mai mari creșteri de preț s-au înregistrat la cafea, al cărei tarif a urcat cu 15%, și ouă, care s-au scumpit cu 10%. Carnea de vită și laptele de vacă s-au scumpit cu peste 8%, iar uleiul cu peste 7%. S-a ieftinit însă untul, cu sub două procente.

Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creșteri de preț sunt tot la motorină, cu peste 34%, și la benzină, cu peste 25%. Energia termică s-a scumpit cu 10%, iar detergenții cu 6%.

Energia electrică și-a majorat prețul cu 1,82%, după ce în lunile anterioare atinsese niveluri de peste 50%.

Banca Națională a României prognozează pentru finalul acestui an o inflație de 6,1%, iar pentru sfârșitul anului 2027 anticipează că va ajunge la 3,4%.


Ultimele stiri
Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO

Accident feroviar Spania. MAE anunță că un cetățean român a fost rănit

Atac cibernetic de amploare în Republica Moldova. Datele a peste 700.000 de moldoveni ar fi fost accesate de…

Justiţia sârbă va redeschide dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează