Confidenţialitate


Înființarea “DNA-ului pădurilor”, la votul final al parlamentarilor | AUDIO


Înființarea “DNA-ului pădurilor”, la votul final al parlamentarilor | AUDIO

Inițiativă a Uniunii Salvați România, legea care prevede înființarea unei unități speciale de parchet care să investigheze tăierile ilegale de păduri se află, miercuri, pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru dezbatere și vot final.

Actul normativ a fost deja adoptat de Camera Deputaților.

Supranumită deja ”DNA-ul pădurilor”, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, denumirea oficială a viitoarei unități de parchet, se va ocupa, potrivit inițiatorilor săi, de ”mafiile pădurilor, apelor și deșeurilor”.

„Amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu”, au scris cei de la USR în expunerea de motive a propunerii legislative.

Practic, noua unitate de parchet este o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal şi în legislaţia specială din domeniu.

Direcția va fi creată în cadrul Parchetului General și va avea competență pe tot teritoriul României, va fi condusă de un procuror-șef, iar în cadrul ei vor lucra minimum 295 de procurori, 290 de ofițeri de poliție judiciară și alte 270 de persoane în posturi de personal auxiliar de specialitate.

Cei de la USR argumentează necesitatea înființării Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu subliniind că în ultimii cinci ani pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic, o singură companie fiind condamnată în această perioadă pentru tăieri ilegale de păduri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO