Confidenţialitate


Inegalitatea dintre bogaţi şi săraci din România – în 2015 – cel mai înalt nivel după intrarea în UE


Inegalitatea dintre bogaţi şi săraci din România – în 2015 – cel mai înalt nivel după intrarea în UE

România continuă să fie ţara membră a Uniunii Europene cu cea mai mare inegalitate între bogaţi şi săraci, în condiţiile în care cei mai prosperi 20% dintre români au venituri de peste opt ori mai mari decât cei mai săraci 20% dintre locuitorii ţării, arată statisticile publicate de către oficiul european de statistică, Eurostat, care arată o adâncire puternică a inegalităţilor în perioada 2013-2015.

Inegalitatea dintre bogaţii şi săracii din România s-a adâncit continuu începând din 2010, când a ajuns la un nivel minim al ultimului deceniu, cu un raport de 6,1 între veniturile bogaţilor şi săracilor.

Ca urmare a crizei, inegalitatea s-a redus sensibil, raportul de inegalitate coborând de la 8,1 în 2008 până la 6,1 în 2010.

Ulterior, seriile Eurostat că inegalitatea a crescut pentru cinci ani consecutiv, ajungând în 2015 la un raport de 8,3, de la 7,2 în 2014, între veniturilor celor mai bogaţi 20% dintre români şi cele ale celor mai săraci 20%.

Datele Eurostat, colectate anul acesta, dar valabile pentru anul 2015 la nivelul ansamblului comunitar, arată că, la nivelul Uniunii Europene, primii 20% dintre locuitori după venituri câştigă de 5,2 ori mai mult decât cei mai săraci 20% dintre locuitori, nivelul rămânând constant faţă de 2014.

Însă la nivelul blocului comunitar diferenţele sunt mari. Astfel, România este ţara din UE cu cea mai mare inegalitate între bogaţi şi săraci, în condiţiile în care primii 20% dintre locuitori au venituri de 8,3 ori mai mari decât cei 20% cu cele mai mici încasări.

În clasamentul inegalităţii din UE, România este urmată de Lituania (raport de 7,5 între veniturile celor mai bogaţi şi veniturile celor mai săraci), Bulgaria (7,1) şi Spania (6,9).

La polul opus, statele cele mai “egalitare” din UE sunt Slovacia (cu un raport de 3,5 între veniturile bogaţilor şi veniturile săracilor), Republica Cehă (3,5), Finlanda (3,6) şi Slovenia (3,6).

Seriile Eurostat arată că România este ţara în care inegalitatea dintre bogaţi şi săraci a crescut cel mai puternic în ultimii ani, în special în perioada 2013-2015, de la o diferenţă între veniturile extremelor de 6 în 2010 la 6,2 în 2011, 6,3 în 2012, 6,6 în 2013, 7,2 în 2014 şi 8,3 în 2015.


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează