Îndrăgitul artist de circ Siminică, înmormântat pe Aleea Artiștilor VIDEO | AUDIO | FOTO

Îndrăgitul artist de circ, Siminică, este înmormântat luni după-amiază, la Cimitirul Bellu din București, pe Aleea Artiștilor.

Pe numele său adevărat Simion Avram, Siminică a bucurat multe generații de copii și nu numai.

A murit la sfârșitul săptămânii trecute, la vârsta de 81 de ani.

Siminică s-a născut pe 31 octombrie 1936, în Bucureşti, la circ, într-o cușcă a leilor transformată în vagon de circ, a fost contorsionist și acrobat, și abia apoi comic.

Bunicul său era instrumentist în Orchestra circului “Bercuini”, tatăl său cânta la trombon şi realiza pasaje comice, iar mama sa era “amazoană” şi, în timpul liber, vînzătoare la case de bilete.

A debutat la 7 ani, într-un spectacol în care executa numere de acrobaţie, contorsionism şi diverse giumbuşlucuri.

În scurt timp, Siminică şi sora sa, Elena, executau în arenă câteva numere de neuitat de dublu trapez şi alte acrobaţii.

Elena a murit însă în timpul unei acrobaţii, într-un spectacol cu sala plină.

Comic a ajuns dintr-o întîmplare: un turneu în Bulgaria, comicul s-a îmbolnăvit, iar Siminică i-a ţinut locul în spectacol. A avut atîta succes, încît directorul circului nu l-a mai vrut pe cel căruia Siminică i-a ţinut locul.

La început, îşi făcea o mustaţă îngustă. Ardea o bucată de hîrtie, dădea cu mîna prin cenuşă… şi gata mustaţa! Numai că asta îl făcea să semene cu Charlie Chaplin şi lumea începuse să-i spună Charlot. Atunci şi-a zis: „Bă, eu sînt Siminică, nu Charlot!“ şi „a schimbat genul“ – după cum spune. „Adică, m-am făcut frumos la faţă. Eu oricum am fost un comic frumos. Mă fardam aşa… ca o fetiţă, cu un pic de rimel pe gene şi atît. Clovnii erau urîţi. Clovnul e… bufonul! Ăla care se vopseşte cu alb pe faţă şi are un costum strălucitor, cu umeri mari şi cu un coif pe cap. Pe cînd comicul e un fel de partener al clovnului. Unul care face pe prostul şi strică tot ce încearcă să facă clovnul! Mie nu mi-au plăcut niciodată clovnii! Sînt un fel de sperietori ai copiilor. Şi eu mă speriam de ei cînd eram copil…“

Era fericit când oamenii râdeau de el

Siminică era fericit dacă oamenii rîdeau, la spectacolele lui.

„În manej, cînd rîdeam eu – rîdea şi lumea. Cînd plîngeam eu – lumea rîdea. Aveam o comedie cu raţa. Raţa mă muşca şi eu începeam să plîng ca un copil din ăla mic. Iar lumea rîdea. Dacă-i făceam să rîdă bine de tot, eu eram cel mai fericit! Odată, după un spectacol, i-am văzut pe cei de la Salvare luînd o femeie cu targa. Cică leşinase de rîs! Ştiţi că e o vorbă: «Bă, mori de rîs!». Ei bine, eu am făcut pe cineva să leşine de rîs!“- povestește.

În 2002, a primit unicul premiu pentru spectacol de Circ acordat vreodată în România

În 1954, Siminică a devenit angajat al Circului de Stat din Bucureşti, de unde a demisionat după trei ani, în urma unor divergenţe politice cu conducerea. O vreme a lucrat la gara Obor, unde descărca scânduri.

A fost reangajat la Circul de Stat, iniţial ca recuziter, dar a revenit în arenă în aplauzele publicului. În momentul în care un coleg s-a îmbolnăvit, a început să parodieze diferite numere de circ.

În 1987, Siminică s-a pensionat, dar a revenit în arenă un an mai târziu, unde a activat, atât în ţară, cât şi în străinătate, până în 1995.

De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase turnee în străinătate.

În 2002, a primit Premiul Special pentru Spectacol de Circ (unicul premiu pentru spectacol de Circ acordat vreodată în România) la Galele „Uniter”.

Tot în 2002 a primit Premiul de excelență pentru întreaga activitate oferit de Circul de Stat București.