Confidenţialitate


ROBOR la trei luni, în ușoară scădere. În schimb, analiștii BNR se așteptă ca indicele IRCC să atingă vârful în aprilie | AUDIO


ROBOR la trei luni, în ușoară scădere. În schimb, analiștii BNR se așteptă ca indicele IRCC să atingă vârful în aprilie | AUDIO

Indicele ROBOR la trei luni în ușoară scădere și marți. Banca Națională a anunțat o valoare de 6,95%. Analiștii BNR se așteptă ca indicele IRCC, pentru creditele luate după mai 2019, să atingă vârful în aprilie. Nu vom mai avea dobânzi mici în viitor, susțin cei de la Banca Națională.

După maximul atins în luna octombrie, de 8,21%, indicele ROBOR la trei luni este din acel moment într-o scădere, ce-i drept, una lentă.

A ajuns acum la 6,95% pe an, asta se va traduce în următoarea perioadă și în rate puțin mai mici pentru românii care au credite în lei.

Veștile nu tocmai bune sunt pentru cei ale căror rate sunt calculate în funcție de IRCC, acesta va atinge un maxim în luna aprilie, spune purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu:

„IRCC-ul este de fapt un ROBOR pe termen scurt cu o întârziere de 6 luni. va fi probabil la vârf la următoarea scadență care începe pe 1 aprilie, va fi undeva la 6,02, asta nu înseamnă că vor coborî dobânzile rapid la 1% așa cum a fost acum 3 ani. E imposibil, nu că nu ne dorim.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

BNR a decis la începutul anului să mențină dobânda de referință, care influențează și ceilalți indici, la 7% pe an. Este instrumentul folosit de Banca Centrală pentru a lupta cu inflația și a descuraja creditele. Dan Suciu:

„Sigur că anul trecut, în prima parte a anului de fapt aveam recorduri în ceea ce înseamnă creditarea. Chiar dacă erau semnale clare de creștere a dobânzii semnificativă. Apoi, pe finalul anului ritmul s-a redus, a ajuns mult mai moderat mult mai evident, dar în continuare se iau credite. Creditul este o decizie personală.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Scenariul luat în calcul de BNR este ca inflația să se situeze la finalul anului în jurul valorii de șapte procente. Asta nu înseamnă că nu mai cresc prețurile, dar viteza de creștere a prețurilor se diminuează, mai spun oficialii BNR.

Foto: Shutterstock

Citește și: Cele mai mari salarii din România, între 111.000 şi 117.000 net pe lună. 1,7 milioane de români câștigă salariul minim


Ultimele stiri
România la Consiliul pentru Pace din 19 februarie. Vlad Petreanu: „Nu ne permitem să nu fim prieteni cu…

Australia: Presupusul autor al atacului armat de pe plaja Bondi, soldat cu 15 morți, prezentat pentru prima dată…

Ministrul Energiei este așteptat azi în Parlament pentru a prezenta soluțiile privind criza apei potabile din Argeș |…

Propunerea legislativă care prevede interzicerea accesului în sălile de jocuri de noroc pentru tinerii sub 21 de ani…

Șefa diplomației europene a pledat, la Munchen, pentru o poziție mai fermă în fața Rusiei. Aceasta a avut…

Hunedoara: Opt persoane, între care doi copii, rănite azi-noapte într-un accident rutier pe DN66 | AUDIO

Președintele României a acceptat invitația lui Donald Trump: România va participa la Consiliul de Pace de la Washington,…

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, până luni la ora 12.00

DOLJ: Tânăr care a furat parfumuri dintr-un magazin, reţinut după ce a agresat o poliţistă

Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică