Confidenţialitate


India: Un cuplu s-a căsătorit în avion, alături de 160 de invitați pentru a evita restricțiile | VIDEO


India: Un cuplu s-a căsătorit în avion, alături de 160 de invitați pentru a evita restricțiile | VIDEO

La ceremonia din nori au participat 160 de invitați, mulți dintre ei fără să poarte mască. India este cea mai afectată țără în acest moment de pandemia de Covid.

Cuplul a închiriat un avion de la o companie pentru a organiza nunta, încercâd să sfideze regulile sanitare.

Au spus „da”, în timp ce avionul companiei SpiceJet a survolat Templul Minakshi, din Madurai, notează presa locală.

Mai multe videoclipuri cu petrecerea de nuntă din avion au fost publicate pe rețelele de socializare. Potrivit regulilor din aviația civilă masca era obligatorie, lucru care nu s-a întâmplat la acest evenimet, iar regulile de distanțare au fost ignorate.

Autoritățile au deschis o anchetă, iar echipajul aeronavei a fost suspendat.

India este acum cea mai afectată țară de pandemie.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează