Confidenţialitate


Începe reuniunea miniștrilor de Externe din UE


Începe reuniunea miniștrilor de Externe din UE

La Bruxelles, situația din Turcia este cap de listă pe ordinea de zi a reunuiunii miniștrilor de Externe din zona Euro. Însă discuțiile vor avea la bază și lupta anti-teroristă. Miniştrii europeni de externe îl vor întâlni astăzi și pe noul lor coleg britanic, Boris Johnson, un susţinător al Brexitului, într-o atmosferă de criză în Europa. La întrunire va participa şi secretarul de stat american, John Kerry.

Şefa diplomaţiei europene, Federica Morgherini: “Vom discuta bineînțeles situația Turciei la începutul ședinței consiliului, am modificat agenda. Am fost primii care am spus că în acea seară instituțiile democratice legitime trebuiau protejate. Astăzi vom spune la unison că asta nu înseamnă că legea și statul de drept din Turcia nu contează. Din contră, trebuie protejate.“

 

Și lupta anti-teroristă se află pe agenda reuniunii miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană de luni. Tema de discuție a fost introdusă, la cererea Franţei, după atacul de la Nisa, soldat cu 84 de morți. A doua zi după atentat, preşedintele francez François Hollande a discutat despre lupta împotriva terorismului cu cancelarul german Angela Merkel, noul premier britanic Theresa May şi preşedintele american Barack Obama. Cei 28 de miniştri de externe ai statelor membre ale blocului comunitar se reunesc luni la Bruxelles.

Presa internațională remarcă faptul că miniştrii europeni de externe îl vor întâlni astăzi pe noul lor coleg britanic, Boris Johnson, un susţinător al Brexit, într-o atmosferă de criză în Europa, agravată de terorism şi de instabilitatea din Turcia. Şefa diplomaţiei europene, Federica Morgherini, s-a declarat “dispusă să coopereze cu el” (Boris Johnson).

La dineul de lucru la care  miniștrii de Externe urmai să discute despre ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar a fost anulat.

Mai multe state membre s-au opus, pentru că acest dineu ar însemna, practic, o lansare a “negocierilor informale” cu Londra, înainte ca britanicii să notifice oficial UE că dorește activarea Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

 


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează