Confidenţialitate


Incendiu după o explozie puternică în principalul port al Dubaiului | VIDEO


Incendiu după o explozie puternică în principalul port al Dubaiului | VIDEO

Un incendiu izbucnit, joi, pe o navă cargo aflată în principalul port din Dubai, Jebel Ali, în urma unei explozii puternice.

Un prim bilanț nu include victime.

Deflagrația, a cărei cauză rămâne necunoscută, a distrus ferestrele şi uşile unor imobile aflate în vecinăttae.

Într-o înregistrare video, se pot vedea pompieri acţionând pe o navă de mari dimensiuni, plină de containere, din care se ridică nori groşi de fum.

Un elicopter a fost, de asemenea, trimis la faţa locului, unde securitate a fost întărită şi accesul interzis.

Jebel Ali este sediul gigantului emiratez DP World, unul din principalii operatori portuari din lume, ce operează 49 de terminale pe întreg mapamondul.

Marele port din sudul Dubaiului poate găzdui portavioane şi a fost cel mai activ port de escală al marinei americane în afara Statelor Unite în 2017, potrivit Departamentului de cercetare al Congresului american.

Astfel de evenimente sunt rare în acest oraş-stat ultra-sigur, unul din cele şapte principate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite.

Portul Jebel Ali a gestionat un volum de 14,1 de milioane de TEU (echivalentul a douăzeci de picioare) în 2019, o scădere cu 5.6%, dar care îl plasează în continuare printre primele zece porturi din lume.

Aproximativ 8.000 de companii au sediul în zona liberă Jebel Ali (JAFZA), care anul trecut a contribuit cu 23% la PIB-ul Dubaiului, cea mai mare zonă comercială din Orientul Mijlociu.

În decursul a 50 de ani, emiratul s-a transformat dintr-un orăşel portuar într-un centru regional pentru transport, comerţ, turism şi chiar servicii financiare.

Din cei aproximativ 3,3 milioane de locuitori care locuiesc în Dubai, peste 90% sunt străini.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează