Confidenţialitate


Încă un premiu pentru documentarul “Acasă”, de Radu Ciorniciuc


Încă un premiu pentru documentarul “Acasă”, de Radu Ciorniciuc

“Acasă”, documentarul ce urmăreşte cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare şi propria definiţie a libertăţii, după 20 de ani petrecuţi în Delta Văcăreşti, a câştigat Premiul Special al Juriului Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Salonic.

Cea de-a 22-a ediţie a evenimentului a avut loc online în perioada 19 – 28 mai.

Trofeul se alătură palmaresului reușit la debut de Radu Ciorniciuc, după Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiţia World Cinema Documentary la Sundance Film Festival şi Marele Premiu la DOK.fest Munchen.

Filmul, ce urmează a fi lansat în România în cursul acestui an, a fost apreciat de juriul competiţiei internaţionale a festivalului (regizorii Marco Gastine şi Claire Simon, editorul IndieWire Anne Thompson) pentru provocarea profundă pe care o aduce, punând la îndoială certitudinile noastre.

“Filmat în delta din mijlocul Bucureştiului, acest cinéma vérité aduce în discuţie limitele dintre libertate şi societate, dintre natură şi civilizaţie, dintre deosebire şi identitate. Ar trebuie să impunem concepţia noastră despre fericire, oricât de lăudabilă ar putea fi, celor care nu doresc să o îmbrăţişeze? Aceasta este întrebarea pe care o adresează „Acasă, My Home”, frumosul şi emoţionantul documentar realizat de Radu Ciorniciuc”, se arată în motivaţia juriului.

„Acasă” va fi în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cracovia (Krakow Film Festival), care se desfăşoară online între 31 mai – 7 iunie.

Radu Ciorniciuc este reporter special şi regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF şi a fost premiat naţional şi internaţional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) şi Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…