Confidenţialitate


Încă o amânare pentru dezbaterea legii privind data alegerilor


Încă o amânare pentru dezbaterea legii privind data alegerilor

Conducerea Senatului nu s-a putut întruni nici luni, 2 noiembrie, din cauza lipsei cvorumului pentru a introduce în dezbatere legea care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor.

PSD a pierdut majoritatea în acest for, iar PNL și USR au boicotat ședința.

Biroul Permanent al Senatului, convocat pentru luni, la ora 13:00, nu s-a putut întruni din cauza lipsei cvorumului, după ce membrii PNL și USR au absentat de la ședință.

Astfel, legea care permite Parlamentului să ia o eventuală decizie de amânare a alegerilor din 6 decembrie nu a putut fi introdusă în circuitul legislativ.

Ulterior, senatoarea PNL, Alina Gorghiu, l-a acuzat pe președintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, că a convocat, ”complet neregulamentar”, plenul acestei Camere legislative pentru mâine cu scopul de a numi noi membri ai Biroului Permanent astfel încât să poată ține ședințele în ciuda boicotului PNL-USR.

Miza cvorumului de la Biroul Permanent al Senatului este introducerea în dezbatere a legii care dă Parlamentului posibilitatea să stabilească data alegerilor și, implicit, să amâne scrutinul fixat pentru 6 decembrie.

Pentru a intra în circuitul legislativ, actul normativ trebuie să parcurgă o serie de etape, dintre care una este să treacă prin Biroul Permanent, care însă nu se poate întruni dacă nu are cvorum, adică dacă nu sunt prezenți la ședință minimum jumătate plus unul din totalul membrilor.

PSD a pierdut majoritate în conducerea Senatului, după ce Marian Pavel a fost ales pe 27 septembrie în funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița, iar Ion Ganea a fost exclus din partid după ce a participat, săptămâna trecută, alături de PNL și USR la boicotarea ședinței Biroului Permanent.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră