Confidenţialitate


Înalta Curte: Decizie așteptată privind repartizarea dosarelor de la completurile de 5 judecători


Înalta Curte: Decizie așteptată privind repartizarea dosarelor de la completurile de 5 judecători

Joi este așteptată o decizie a Magistraţilor de la Instanţa supremă, privind oportunitatea modificării jurisprudenţei care se aplică la repartizarea dosarelor de la completurile de 5 judecători.

Cu alte cuvinte, Secţiile Unite trebuie să hotărască dacă dosarele intrate la sfârşitul anului trecut pe rolul completurilor de cinci judecători, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018 sau vor fi repartizate celor constituite în ianuarie 2019.

Pe actuala jurisprudenţă, dosarele ar fi trebuit să fie repartizate la completurile din 2019, însă CSM a stabilit că dosarele în care nu au fost administrate probe trebuie să rămână la completurile trase la sorţi în decembrie 2018.

În această situaţie sunt zeci de dosare, printre care cele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta, Toni Greblă, Sebastian Ghiţă, Dan Şova, Viorel Hrebenciuc, George Scutaru, Dan Motreanu, dar şi contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea, Alina Bica, Constantin Niţă.

În ce-l privește pe Liviu Dragnea, dosarul privește decizia de condamnare în dosarul „Referendumului”.

Practic, dacă deciziile luate de completurile de 5 judecători ar fi anulate, liderul PSD ar scăpa de statutul de persoană condamnată, chiar şi la o pedeapsă cu suspendare, iar asta i-ar permite să ocupe funcţia de prim-ministru ori să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă cu un cazier curat.

Curtea Constituțională a decis deja că aceste completuri au fost nelegal constituite.

Intenția Guvernului de a le permite celor judecați de astfel de completuri să ceară anularea sentințelor a stârnit criticile opoziției, ale președintelui, dar și ale Comisiei Europene.


Ultimele stiri
Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează