Confidenţialitate


In memoriam Amza Pellea


In memoriam Amza Pellea

Pe 7 aprilie 1931, se năştea, la Băileşti, Amza Pellea.

Actorul a jucat zeci de roluri în teatru şi film, dar cel care i-a adus cea mai mare popularitate rămâne „Nea Mărin miliardar”, regizat de Sergiu Nicolaescu.

Amza Pellea s-a remarcat şi în rolurile istorice, de referință fiind cele din „Dacii”, „Haiducii” sau „Mihai Viteazul”, regizat tot de Sergiu Nicolaescu.

A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova şi a debutat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în 1956, iar în film, cinci ani mai târziu, în producţia „Setea”.

De-a lungul carierei, a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai talentaţi ai scenei româneşti.

Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia , rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58, Manole din Somnoroasa aventură), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

A încetat din viaţă la 52 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti. În 2011, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere, Amza Pellea a primit o stea pe Walk of Fame, spațiul bucureștean dedicat marilor valori ale filmului și scenei românești.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează