Confidenţialitate

În contextul tensiunilor cu Iranul, SUA își vor spori prezența militară în Orientul Mijlociu

Statele Unite vor trimite suplimentar o mie de militari și alte resurse spre Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor în creștere cu Iranul, a anunțat Pentagonul.

“Ca răspuns la o solicitare a Comandamentului Central al Statelor Unite pentru suplimentarea forțelor, cu recomandarea Statului Major General și după consultări cu Casa Albă, am autorizat suplimentarea cu aproximativ 1.000 de militari a forțelor din Orientul Mijlociu”, a declarat secretarul american al Apărării într-un comunicat.

“Recentele atacuri iraniene confirmă informațiile pe care le-am primit referitoare la comportamentele ostile ale forțelor iraniene și grupurile aliate lor, care amenință personalul american și interesele Statelor Unite în regiune”, a adăugat Patrick Shanahan, potrivit căruia, totuși, “Statele Unite nu își doresc un conflict cu Iranul”.

Teheranul a respins acuzația că s-ar afla în spatele atacării a două petroliere, luna aceasta, în Golful Oman.

Oficialii europeni au făcut apel la „maximă prudență”.

Autoritățile iraniene au anunțat că, spre sfârșitul acestei luni, stocurile de uraniu îmbogățit ale republicii islamice vor depăși limitele negociate în cadrul Acordului nuclear din 2015, informează BBC.
Organizația iraniană pentru Energie Atomică a anunțat că producția de uraniu îmbogățit, folosit pentru producerea de combustibil nuclear, dar care poate fi utilizat și pentru fabricarea de arme nucleare, a crescut de patru ori față de nivelul obișnuit. Totuși, instituția a anunțat că „încă este timp” pentru ca țările europene să acționeze pentru a proteja Iranul de sancțiunile impuse de către Statele Unite.

Pe de altă parte, Washingtonul, care s-a retras din Acordul nuclear anul trecut, acuză Iranul de „șantaj nuclear”. „Acesta este tiparul de 40 de ani, așa se comportă regimul din Iran”, a declarat Morgan Ortagus, purtătoarea de cuvânt a Departamentului american de Stat. „Vrem să transmitem comunității internaționale că nu trebuie să cedăm în fața acestui șantaj nuclear pe care îl practică regimul iranian”, a adăugat ea.
Marea Britanie, Franța și Germania au avertizat Iranul să nu încalce prevederile Acordului din 2015, în caz contrar fiind nevoite să reimpună și ele sancțiunile ridicate în urma semnării acestui document.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia doresc să menţină Acordul nuclear cu Teheranul. În urma reintroducerii sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la aplicarea unor angajamente asumate prin Acordului nuclear în cazul în care marile puteri semnatare nu îşi respectă promisiunile făcute în acord, inclusiv privind eliminarea sancţiunilor economice.

Mai mult, oficiali de la Teheran au comunicat că Iranul ar putea obţine în patru zile uraniu îmbogăţit până la un nivel de puritate de 20%.
Experţii sunt de părere că timpul necesar pentru obţinerea de uraniu cu o puritate de 90%, nivel propice pentru fabricarea de arme nucleare, se înjumătăţeşte în momentul în care uraniul a fost îmbogăţit până la nivelul de puritate de 20%.

În conformitate cu termeni acordului atomic cu marile puteri, Iranul are voie să îmbogăţească uraniu până la un nivel de puritate de 3,67%.