Confidenţialitate


În Bulgaria, la Sofia, a fost inaugurată astăzi o nouă linie de metrou


Pentru că lucrările au fost finanțate din fonduri comunitare, una dintre stații a fost botezată Uniunea Europeană.

Lucrările la metroul din Sofia au început în 1979, dar au fost deseori întrerupte, din lipsă de fonduri.

Prima linie a fost dată în folosință abia în 2009, datorită unui ajutor financiar din partea Japonei.

Acum intră în funcțiune și cea de-a doua linie de metrou de la Sofia, cu o lungime de peste 10 kilometri și 11 stații. Una dintre ele a fost botezată Uniunea Europeană, în semn de mulțumire pentru cele 157 de milioane de euro acordate.

Traseul liniei de metrou a fost modificat, în repetate rânduri, deoarece săpăturile au scos la iveală vestigii din epoca romană în plin centrul Sofiei, între clădirile guvernului și președinției. În stația ridicată sub acest sit arheologic au fost amenajate expoziții cu obiecte din epoca preistorică și din antichitate. În zi inaugurală, pe aici a trecut și președintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso.

Autoritățile de Sofia susțin că traficul din Capitala Bulgaria se va diminua cu 20 la sută datorită noii linii de metrou. 380 de mii de pasageri folosesc zilnic transportul subteran.

Bulgarii intenționează să construiască, pe viitor, o a treia linie de metrou, de 15 kilometri, care să lege vestul de estul capitalei.


Ultimele stiri
Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan

Concedieri la STB: 800 de angajați își pierd locul de muncă, inclusiv șoferi de autobuz și vatmani |…

Prețul grâului românesc a crescut cu aproape 12% într-un an. România are al treilea cel mai scump grâu…

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan denunță o „axă PSD-AUR” și spune că este nevoie de o…

Acord privind bugetul UE pentru 2027: sunt prevăzute 199,7 miliarde de euro. Germania condiționează votul de continuarea sprijinului…

Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează