Confidenţialitate


În acest weekend are loc cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge Mamaia


În acest weekend are loc cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge Mamaia

Sâmbătă şi duminică, stațiunea Mamaia va îmbracă, pentru al nouălea an la rând, hainele sport și va primi în centrul ei cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge.

Bulevardul Mamaia, parcarea de la Rex şi promenada, toate vor fi însufleţite de peste 1.200 de participanţi din România şi din străinătate, care vor înota, vor pedala şi vor alerga.

Evenimentul, ajuns la a IX-a ediție, reprezintă şi o metodă inedită de promovare a litoralului românesc, Mamaia fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante.

Manifestarea se va desfășura și anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente:

• sâmbătă, 16 septembrie – probele de triatlon pentru sportivii amatori și profesioniști
• duminică, 17 septembrie – TriKids – cros, aquatlon și duatlon pentru copii
• duminică, 17 septembrie – Crosul “Beach Run”

Proba de alergare se desfășoară, în premieră, pe promenada din Mamaia, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată sută la sută, înotul se va desfășura în mare, iar proba de bicicletă pe sensul de mers spre Constanța.

Ne bucurăm să îi avem ca participanţi la TriChallenge Mamaia 2017 pe Deak Zsombor, câștigătorul competiției în 2017, dar și campion pe distanțele lungă și semi lungă, Mihai Vigariu, calificat de două ori la Campionatul Mondial de Half Ironman, Mihai Baractaru, singurul roman calificat de trei ori la Kona, Alex Toma, calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, Daniel Attila, multiplu câștigător în distanța olimpică, Daniela Torok, sportiva care a doborât recordul național în distanța Ironman.

Programul TriChallenge Mamaia de  sâmbătă

Probe individuale

9:00: start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare
9:20: start proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
11:00: start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare
Probe de echipă
9:45: start ștafetă sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare
10:15: start ștafetă olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Restricții de trafic în Mamaia în perioada competiției

Pentru buna desfășurare a competiției, în ziua de sâmbătă, 16 septembrie, se va impune următoarea restricție de trafic în stațiune:
– între 8:30 și 14:00 – traficul va fi restricționat între On Plonje JR și Hotel Rex pe cele trei benzi din sensul Năvodari spre Constanța, astfel că traficul auto se va desfășura temporar pe două benzi pentru sensul Constanța – Năvodari și o singură bandă pentru sensul Năvodari spre Constanța.

Programul TriChallenge Mamaia de duminică

TriKids Challenge – cros, aquatlon şi duatlon pentru copii
Festivalul TriChallenge Mamaia continuă duminică cu TriKids, competiţie ce curprinde trei probe: cros, aquatlon şi duatlon și este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă și alergarea.

Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 8:30 la duatlon, și de la 10:30 la aquatlon, iar princhindeii între 7 și 8 ani se vor întrece, de la 10:00, la cros.

Crosul “Beach Run”

Tot duminică, promenada din Mamaia se va transforma în pistă de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 12:00. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide festivitatea de premiere.

TriChallenge Mamaia 2017 se va încheia cu festivitatea de premiere pentru copii și alergători, aceasta fiind programată pentru ora 13:00.


Ultimele stiri
Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează