Confidenţialitate


Imagini inedite din parcul Castelului Regal de la Săvârşin – GALERIE FOTO


Imagini inedite  din parcul Castelului Regal de la Săvârşin – GALERIE FOTO

Mai multe fotografii din Parcul Castelului Regal de la Săvârşin, la mijlocul lunii august, au fost postate de Casa Regală a României pe site-ul romaniaregala.ro.

Familia Regală şi-a petrecut vacanţa la Castelul de la Săvârşin, din judeţul Arad.

“Poarta spre Grădina Ascunsă”, “Parcul, la apus de soare”, “Lacul, la mijlocul zilei”, “Podul de mesteacăn”, “Un arici în iederă”, dar şi multe flori de vară din parc sunt doar câteva dintre imaginile publicate pe site.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au fost la Săvârșin unde conform tradiţiei, petrec vacanţa de vară – transmite corespondentul Europa FM, Ciprian Boițiu.

Castelul Regal de la Săvârşin, care este singura reşedinţă privată a Familei Regale a României, era locul preferat al Regelui Mihai I şi este înconjurat de specii rare de copaci şi un parc dendrologic de 6,5 ha prevăzut cu lac şi debarcader.

Sursa foto: romaniaregala.ro


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)