Confidenţialitate


Imagini fascinante de arhivă: Cum arăta viaţa de zi cu zi în Berlin acum 70 de ani, imediat după Al Doilea Război Mondial – VIDEO


Imagini fascinante de arhivă: Cum arăta viaţa de zi cu zi în Berlin acum 70 de ani, imediat după Al Doilea Război Mondial – VIDEO

În urmă cu aproape 70 de ani lua sfârşit Al Doilea Război Mondial, iar la începutul lunii mai 1945 liderii nazişti se predau necondiţionat. Imagini video HD color, parţial nepublicate, documentează într-un mod impresionant viaţa de zi cu zi din Berlin şi Potsdam imediat după sfârşitul Războiului, când aproape toate oraşele mari din Germania erau distruse.

Pe canalul YouTube BERLIN CHANNEL au fost publicate două filme documentare ce conţin imagini de o calitate extrem de bună care arată cum locuitorii marilor oraşe germane, în special Berlin, reveneau la viaţa normală în mai-iunie 1945.

Imagini color fascinante, adunate într-o înregistrare de 7 minute, arată situaţia din Berlin în iulie 1945, la peste o lună de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial şi capitularea Germaniei. Soldaţi se plimbă printre dărâmăturile luminate de soare, femeile lucrează în stradă, iar tramvaiele funcţionează din nou.

Un alt film de aproximativ 30 de minute, realizat tot la scurt timp după finalul Războiului, se concentrează pe Berlin şi Potsdam şi arată: imagini aeriene cu capitala distrusă în totalitate, case bombardate şi prăbuşite din care doar faţadele au supravieţuit şi femei care cară reziduurile şi încep să reconstruiască locuinţele chiar înainte de întoarcerea bărbaţilor din război. În imaginile de arhivă se observă, printre altele, locuri cunoscute precum Reichstag (sediul Parlamentului din Berlin), Poarta Brandenburg, Piaţa Pariser, Catedrala din Berlin, Cancelaria Reichului, Alexanderplatz şi Stadionul Olimpic.

 

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează