Confidenţialitate


IGSU: Pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 600 de incendii în perioada 31 decembrie – 7 ianuarie


IGSU: Pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 600 de incendii în perioada 31 decembrie – 7 ianuarie

Pompierii au intervenit în perioada sărbătorilor de iarnă pentru stingerea a 620 de incendii şi au desfăşurat peste 1.300 de misiuni de protejare a comunităţilor.

„În perioada 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, aproximativ 5.000 de pompieri au fost mobilizaţi zilnic pentru a răspunde prompt solicitărilor cetăţenilor. Pe parcursul acestor opt zile, salvatorii din întreaga ţară au gestionat peste 13.400 de situaţii de urgenţă. Cele mai multe solicitări au fost primite pentru asigurarea asistenţei medicale, în urma cărora echipajele SMURD au acordat sprijin pentru aproape 11.600 de persoane”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

De asemenea, pompierii au intervenit în 29 de cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi au desfăşurat 1.315 misiuni de protejare a comunităţilor.

În aceași perioadă, pompierii au fost solicitați să stingă 620 de incendii.

„Media zilnică a incendiilor are o valoare ridicată, sens în care cetățenii trebuie să manifeste prudență pe timpul utilizării mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice, pentru a preveni evenimente similare”, au precizat reprezentanții IGSU.

În ultimele opt zile, la nivel naţional au fost derulate 285 de acţiuni de control la operatori economici din categoriile comerţ, turism şi alimentaţie publică.

Amenzi în valoare de două milioane de lei pentru nereguli privind securitatea în caz de incendiu

Potrivit IGSU, pentru neconformităţile constatate pe linia securităţii la incendiu, personalul specializat a aplicat peste 750 de avertismente şi 165 amenzi, în cuantum de două milioane lei.

De asemenea, verificările desfăşurate au relevat faptul că 65 dintre obiectivele controlate funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Astfel de controale vor continua și în perioada următoare, a precizat IGSU.

„Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi”, a precizat IGSU.

Sursa foto: IGSU

Citește și: SUA: Incendiu de vegetație devastator în Los Angeles. Peste 30.000 de oameni au fost evacuați | AUDIO | VIDEO


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…