Confidenţialitate


ÎCCJ ar putea pronunţa prima sentinţă în dosarul ANRP al Alinei Bica


ÎCCJ ar putea pronunţa prima sentinţă în dosarul ANRP al Alinei Bica

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, marţi, sentinţa în dosarul ANRP în care sunt judecaţi fosta şefă a DIICOT Alina Bica, omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş.

La ultimul termen de judecată, procurorul DNA a cerut solicitat pentru Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Stelian Gheorghe şi Ionuţ Florentin Mihăilescu condamnări cu executare la pedepse orientate spre maximum prevăzut de lege, notează Agerpres.

Pentru Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru, DNA a cerut pedepse cu executare, dar orientate spre minimum prevăzut de lege.

În cazul lui Dorin Cocoş, procurorul de şedinţă a solicitat închisoare cu executare, dar “în limite reduse”, în urma denunţurilor făcute de acesta.

Totodată, pentru Alin Cocoş anchetatorii au solicitat condamnare cu suspendare.

Procurorii anticorupţie au cerut confiscarea terenului din Snagov pe care Alina Bica l-ar fi primit prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, dar şi a sumei de 10 milioane de euro de la Dorin Cocoş.

DNA a mai cerut instanţei obligarea inculpaţilor la plata în solidar a aproximativ 300 de milioane de lei.

Alina Bica nu a fost prezentă la proces, ea fiind plecată în Costa Rica, unde a făcut cerere de azil.

În dosarul ANRP, Alina Bica este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi în Snagov, judeţul Ilfov. Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală.

 

 


Ultimele stiri
Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…