Confidenţialitate


Iași: Primul tramvai nou după 45 de ani


Iași: Primul tramvai nou după 45 de ani

Primarul Mihai Chirica a anunţat, prin intermediul paginii sale de socializare, că la primele ore ale dimineţii de luni a ajuns la Iaşi primul tramvai nou cumpărat, după 45 de ani de la ultima achiziţie a unui astfel de mijloc de transport în comun în oraş.

“Primele garnituri de tramvaie noi au sosit în această dimineaţă în oraşul nostru. Este o etapă importantă din strategia mea de a moderniza şi dezvolta transportul public de călători. E un adevărat moment istoric, deoarece au trecut aproape 45 de ani de la ultima achiziţie de tramvaie noi. Am semnat contractul de achiziţie a celor 16 tramvaie PESA în aprilie 2020. Valoarea contractului este de circa 163 de milioane de lei, adică aproximativ 33,1 milioane de euro, ceea ce înseamnă 2,06 milioane de euro pentru fiecare tramvai”, scrie primarul Iaşiului, Mihai Chirica, pe pagina sa de socializare.

 


Ultimele stiri
Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului…

Luca Niculescu – vizită în Republica Moldova | Prima vizită externă de la preluarea mandatului de prim-ministru

Englezul Harry Kane a câştigat ‘Balonul de Aur’

Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează