Confidenţialitate


Iași: O femeie a așteptat 4 ore o salvare. Ambulanțele erau implicate în exercițiul ”Seism 2016”


Iași: O femeie a așteptat 4 ore o salvare. Ambulanțele erau implicate în exercițiul ”Seism 2016”

 

Exercițiul de marți, Seism 2016, în care au fost angrenate toate forțele de intervenție din cadrul Inspectoratelor pentru situații de urgență a dus însă la o situație cel puțin revoltătoare într-o localitate din județul Iași.

O femeie căzută pe marginea drumului a primit ajutor din partea medicilor abia după aproape patru ore.

S-a întâmplat în localitatea Pietrăria, situată la doar 15 km de Iași. î

Oamenii de aici susțin că ar fi sunat disperați la 112, dar ambulanța a întârziat să apară, în ciuda apelurilor telefonice numeorase.

Oamenii povestesc că ar fi sunat de cel puțin 10 ori la numărul de urgență.

Pentru că salvarea întârzia, iar dispecerii îi rugau să mai aștepte pentru că nu au deocamdată echipaje disponibile, localnicii spun că l-au alertat chiar și pe polițistul din comună, dar fără rezultat.

Asta pentru că autoritățile erau angrenate în exercițiul de simulare a unui cutremur.

În cele din urmă, femeia a ajuns la spital. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță spun că simularea de cutremur le-a afectat programul și că vor face verificări.

Ei recunosc faptul că exercițiul le-a cam dat programul peste cap. Au fost nu mai puțin de 220 de apeluri la 112 și au intervenit doar cu zece ambulanțe, celelalte echipaje fiind angrenate în participarea la exercițiu.

Din fericire, femeia a primit îngrijiri medicale și se află acum în grijă medicilor. Pe de altă parte, conducerea Ambulanței va dispune o verificare internă în acest caz.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”