Confidenţialitate


IAȘI: Doi angajați ai unei bănci au furat, în 3 ani, 2 milioane de lei


IAȘI: Doi angajați ai unei bănci au furat, în 3 ani, 2 milioane de lei

Doi angajați ai unei bănci din Iași sunt acuzați de delapidare, după ce ar fi ieșit din sediu cu două milioane de lei, furturile având loc sistematic, timp de trei ani.

Cei doi angajați ar fi fost gestionarii tezaurului băncii, potrivit unor surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, luni, că furturile sistematice din tezaurul băncii din Iași ar fi avut loc în perioada 2014 – 2017, când din instituție ar fi dispărut două milioane de lei.

Acuzațiile de delapidare au apărut după ce, în vara anului trecut, reprezentanții băncii au făcut o sesizare.

Cei doi angajați au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar.

„Inculpații sunt plasați în control judiciar. Măsura poate fi contestată la Judecătoria Iași, iar cercetările continuă pe cauză”, a declarat Monica Claudia Palaghia, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Surse judiciare arată că cei doi angajați ar fi schimbat cupiura, astfel că ar fi păstrat în sistem numărul de bancnote, dar le-a schimbat valoarea. Astfel, soldul fizic al tezaurului a coincis tot timpul cu structura soldului scriptic.


Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…