Confidenţialitate


Hoții au spart 35 de beciuri din „Dealul Golgotei”


Hoții au spart 35 de beciuri din „Dealul Golgotei”

Un număr de 35 de beciuri în care localnicii din localitatea Vârşolţ, județul Sălaj, îşi păstrează vinul au fost sparte, sâmbătă, de persoane neidentificate, ce au sustras atât băuturi alcoolice, cât şi diverse bunuri.

“Sâmbătă, 31 martie, Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că persoane necunoscute au pătruns, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în mai multe beciuri (35) de pe raza localităţii Vârşolţ, de unde au sustras bunuri – un generator, trei acumulatori auto, o boxă audio, unelte agricole, produse alimentare şi băuturi alcoolice. Prejudiciul cauzat în aceste fapte penale se ridică la aproximativ 3.000 de lei”, a precizat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, citat de Agerpres.

Potrivit acesteia, poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru furt şi continuă cercetările pentru identificarea autorilor.

Localitatea Vârşolţ este renumită la nivel judeţean pentru zona cunoscută sub numele de “dealul Golgotei”, unde localnicii şi-au construit circa 300 de beciuri sau pivniţe pentru depozitarea vinului produs din strugurii recoltaţi din viile situate în zonă.


Ultimele stiri
Un bărbat responsabil de crearea unui post de radio care făcea propagandă legionară, plasat sub control judiciar pentru…

Cele două moțiuni simple împotriva ministrului de Interne și a ministrului Justiției au fost respinse în urma unor…

Cântăreţul britanic Chris Rea a încetat din viață la vârsta de 74 de ani. Printre cele mai cunoscute…

O propunere legislativă prin care să fie interzisă promovarea ideilor comuniste și a organizațiilor de acest fel, depusă…

Vremea se va răci de Sărbători. Ninsori așteptate în București și precipitații pe litoral | AUDIO

Constanța: Studenții cu dizabilități vor beneficia de anul viitor de condiții adaptate nevoilor lor: tastaturi Braille, dispozitive pentru…

Scumpiri de până la 35% la gaze naturale, de la 1 aprilie 2026. O schemă de ajutor pentru…

Președintele Nicușor Dan, după discuția cu magistrații: „Multe din lucrările care au fost sesizate, de dumneavoastră sau de…

Sistemele informatice ale companiei Apele Române, vizate de un atac cibernetic | AUDIO

200 de mineri de la Cariera Jilţ Nord protestează împotriva tăierii voucherelor de vacanță, un drept prevăzut în…