Confidenţialitate


HOSPICE Casa Speranţei a stabilit, vineri, un record mondial


HOSPICE Casa  Speranţei a stabilit, vineri, un record mondial

HOSPICE Casa Speranţei a stabilit vineri, 30 august, un record mondial prin care fundația devine deținătoarea unui titlu Guinness World Records.

Echipa HOSPICE, cu sprijinul a 268 de participanţi voluntari, a construit cel mai mare mozaic de baloane format din oameni. Acesta a reprezentat o inimă, simbol al devotamentului cu care, de 27 de ani, fundaţia oferă îngrijire paliativă gratuită, pacienţilor săi.

„Suntem extrem de recunoscători că am reuşit să realizăm acest record, pentru pacienţii noştri. Am spus încă de la început că povestea lor merită să fie recunoscută de Guinness World Records® şi am demonstrat că niciun obiectiv nu este prea ambiţios atunci când vrei sa faci bine. Le mulţumim din suflet tuturor oamenilor care s-au alăturat, voluntar, demersului nostru, precum şi partenerilor evenimentului, şi promitem să venim cu noi proiecte şi să continuăm să facem istorie în domeniul paliaţiei din România”, spune Mirela Nemţanu, Director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Reprezentantul Guinness World Records®, arbitrul Victor Fenes, a fost cel care a omologat recordul, după ce a participat la eveniment şi a constatat că au fost respectate toate regulile impuse. Printre cele mai importante cerinţe a fost şi cea care stipula ca voluntarii să ţină deasupra capetelor baloanele fabricate din materiale biodegradabile, timp de minimum un minut.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu