Confidenţialitate


HARGHITA: Urs lovit de mașină, lăsat să agonizeze la marginea drumului | AUDIO


HARGHITA: Urs lovit de mașină, lăsat să agonizeze la marginea drumului | AUDIO

Un urs lovit de o mașină, sâmbătă seara, pe un drum de la marginea localității harghitene Praid spre Sovata, a fost lăsat să agonizeze fără ca autoritățile să intervină prompt pentru salvarea sa.

Animalul sălbatic avea 3 membre fracturate, fiind tranchilizat și eutanasiat în cele din urmă.

Cât timp a zăcut lângă carosabil, ursul a fost păzit de polițiști și jandarmi, după cum arată un clip video filmat de un martor.

Traficul a fost restricționat în zonă.

Noul ministru al Mediului a convocat, pentru luni dimineață, o întâlnire pe tema celor întâmplate.

“Am programat pentru luni dimineață, la ora 10.00, o întâlnire, cu toți cei implicați, de la reprezentații fondurilor de vânătoare, până la responsabilii din Ministerul Mediului, să vedem exact, o dată pentru totdeauna, care este efectivul de urși pe care îl are România și apoi ce măsuri trebuie să luăm astfel încât să îi asigurăm condiții prielnice de viață ursului în interiorul pădurii, să nu mai fie nevoit să mai iasă la marginea drumului sau să intre în curțile oamenilor. Împreună cu colegii din Ministerul de Interne, să dăm o hotărâre de guvern, astfel încât asemenea cazuri să nu se mai întâmple”, a declarat Costel Alexe la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul este nemulțumit de felul în care autoritățile locale au gestionat situația.

“Cred că este inuman să lași un animal să agonizeze atât timp cât nimic din lege nu te împiedica să intervii. Atribuția de intervenție ar fi trebuit să fie a Jandarmeriei și a medicilor veterinari arondați DSV-ului. Prefectul județului [Harghita – n.r] ar fi trebuit, împreună cu toate autoritățile publice locale să ia măsurile necesare astfel încât acel urs să fie tranchilizat și recoltat de acolo. Nu avea nevoie de vreun ordin de ministru de la București”, a adăugat Costel Alexe.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. 1-0 pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…