Confidenţialitate


Harghita: Starea de alertă a fost prelungită până pe 6 iunie din cauza infiltrațiilor de la Salina Praid | AUDIO


Harghita: Starea de alertă a fost prelungită până pe 6 iunie din cauza infiltrațiilor de la Salina Praid | AUDIO

Autoritățile din județul Harghita au decis prelungirea stării de alertă pentru încă 15 zile, din cauza problemelor apărute la Salina Praid. După ploile abundente din ultimele săptămâni, pârâul Corund a crescut, iar apa a început să se infiltreze în salină.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis că până pe 6 iunie vor continua măsurile speciale pentru protejarea Salinei Praid. Printre acestea se numără lucrări de urgență pentru oprirea apei, monitorizarea continuă a situației și informarea locuitorilor din Praid și din satele apropiate.

Accesul publicului în zona afectată și în Canionul de Sare rămâne interzis, iar autoritățile sunt pregătite să intervină dacă gospodăriile din aval vor fi puse în pericol, a declarat purtătorul de cuvânt al prefecturii pentru Agerpres.

În teren acționează cinci pompe de mare capacitate, constructorii lucrează la un nou canal de evacuare, iar situația este atent urmărită de echipele de la Salina Praid, Apele Române și Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Harghita.

Problemele au început pe 5 mai, iar din motive de siguranță, accesul turiștilor în subteran a fost suspendat.

Sursa foto: ISU Harghita

Citește și: Primarul stațiunii Sinaia, dus azi-noapte în arest preventiv la Câmpina, după ce anterior i s-a făcut rău și a ajuns la spital | AUDIO


Ultimele stiri
Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează