Confidenţialitate


Hamburg: Noi violenţe, după încheierea summitului G20


Hamburg: Noi violenţe, după încheierea summitului G20

Noi violenţe şi arestări au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Hamburg, unde vineri şi sâmbătă s-a desfăşurat summitul G20, a anunţat poliţia.

Aproximativ 600 de anarhişti s-au strâns în cursul nopţii în districtul Schanzenviertel; protestatarii au atacat forţele de ordine, care au ripostat.

Oficialii vor anunţa numărul răniţilor şi al arestărilor în cursul zilei de duminică.

Sâmbătă după-amiază, aproximativ 76.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 50.000, potrivit poliţiei, s-au strâns în centrul Hamburgului, pentru un protest intitulat „Solidaritate fără graniţe în loc de G20”.

Evenimentul s-a încheiat sâmbătă după-amiază, când liderii marilor puteri ale lumii au plecat de la Hamburg. Autorităţile au precizat că manifestaţia a fost, în mare parte, paşnică.

Însă au existat şi încăierări între poliţie şi manifestanţi. Aproximativ 120 de oameni au refuzat să îşi scoată măştile şi au atacat ofiţerii de poliţie cu bâte şi sticle. Patru ofiţeri au fost răniţi.

În Germania este ilegal să îţi acoperi faţa la proteste.

În paralel a avut loc o a doua manifestaţie, „Hamburg arată atitudine”, care a atras o mulţime de 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor, 6.000 potrivit poliţiei. Şi aceasta s-a încheiat fără incidente.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează