Confidenţialitate

Guvernul va decide joi ce sume alocă pentru zonele afectate de furtună

Premierul Mihai Tudose a anunţat, marţi, la finalul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă de la Timişoara, că şedinţa de Guvern se amână pentru joi, astfel încât să poată fi gata toate documentele în vederea deblocării banilor pentru sprijinirea zolenor afectate de furtună.

”Am amânat şedinţa de Guvern de mâine (miercuri – n.r), pe poimânie (joi – n.r), să avem toate avizele din punct de vedere legal.  I-am transmis şi domnului primar că mai sunt nişte probleme în municipiu, la nişte şcoli unde a fost luat acoperişul şi a intrat apă în demisol. Am văzut o unitate de învăţământ extraordinară, Colegiul Loga. Încercăm cât putem să dăm o mână de ajutor la ceea ce înseamnă pagube, nu numai în Timiş, ci în toată zona afectată (…)Eu am peste un miliard de lei vechi în acest dosar pe care mi l-a înmânat doamna prefect. Rămâne să vedem factura totală”, a spus Tudose.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă care a avut loc, marţi, la Prefectura Timiş şi la care a fost prezent premierul Mihai Tudose, Primăria Timişoara a prezentat o listă cu pagubele provocate de furtuna de duminică, la şcolile din oraş.  Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a prezentat o listă

Premierul a acceptat lista prezentată de ISJ Timiş, cu suma cea mai mică, iar primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, s-a anagajat să reevalueze pagubele.

Şedinta a fost scurtă, s-a discutat despre sprijinul guvernamental pentru înlăturarea consecinţelor furtunii de duminică. Acum totul a fost limitat la zona  şcoli- spitale. O primă rundă de obiective şi sigur este binevenită orice sumă. Eu la vot m-am abţinut la şcoli pentru că între sumele pe care le-a considerat necesare Biroul Şcoli- Spitale din primărie şi sumele transmise de ISJ este o diferenţă destul de mare. Vorbim de o diferenţă de estimări, dar şi la nivel estimativ nu e în regulă să fie diferenţe atât de mari. Prin urmare, aş vrea să mai fac o verificare la Primărie, evident că este interzis, că este caz penal să se ceară fonduri acum pentru a se face intervenţii la stricăciuni sau intervenţii remediative la altceva decât la ce s-a stricat la furtună. Asta ştie toată lumea. Şi, deşi toată lumea spune că ştie asta ,e vorba de diferenţe mari, de ordin de mărime. Ar fi în jur de 2 milioane sau în jur de 20 de milioane de lei. Până la urmă acum s-a aprobat, am discutat cu domnul prim ministru, se aprobă acum suma mai mică, urmând ca într-o etapă următoare să se ia în analiză şi susţinerea intervenţiilor de valoare mai mare”, a declarat Nicolae Robu, la finalul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă la care a participat şi primul ministru.