Confidenţialitate


Remaniere în guvernul Grindeanu


Remaniere în guvernul Grindeanu

Schimbări în Guvernul condus de Sorin Grindeanu.

Liderii PSD, reuniți în Comitetul Executiv, au votat în unanimitate schimbările în actualul Executiv.

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, va prelua conducerea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, condus până de curând de Florin Jianu. Acesta din urmă a plecat din Guvern după scandalul privind ordonanța 13.

Locul lui Alexandru Petrescu la Economie va fi preluat de Mihai Tudose, care a mai ocupat acest fotoliu în Guvernul Ponta.

În Guvernul Grindeanu va intra și Rovana Plumb. Aceasta va prelua Ministerul Fondurilor Europene. În aceste condiții asistăm la o remaniere: Mihaela Toader e cea care conduce portofoliul Fondurilor Europene.

Ministerul Justiției va fi condus de Tudorel Toader, fost judecător la Curtea Constituțională.

Tudorel Toader este rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi începând din anul 2016 şi membru al Comisiei de la Veneţia.  Tudorel Toader a fost, zece ani, judecător al Curţii Constituţionale şi s-a numărat printre cei trei judecători ai CCR care au făcut opinie separată la decizia Curţii de invalidare a referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. În scandalul OUG 13, Toader s-a pronunţat în favoarea abrogării Ordonanţei de modificare a codurilor penale, dar împotriva dreptului preşedintelui Iohannis de a convoca un referendum pe tema justiţiei.


Ultimele stiri
Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…