Confidenţialitate


Guvernul francez a adoptat reforma pensiilor, contestată de societatea civilă


Guvernul francez a adoptat reforma pensiilor, contestată de societatea civilă

Guvernul francez a forțat reforma sistemului de pensii prin decret, într-o acțiune menită să reducă eforturile partidelor de opoziție de a influența dezbaterile parlamentare, aducând peste 40.000 de amendamente la proiectul de lege, relatează Financial Times.

Reforma, care are ca scop unificarea celor 42 de scheme de pensionare specifice fiecărei profesii, a declanșat cea mai lungă grevă din transportul public din istoria Franței, înainte de a ajunge în Parlament.

Premierul Edouard Philippe a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că va folosi articolul 49.3 din Constituție care permite guvernului să ocolească parlamentul pentru a adopta o lege.

Decizia guvernului subliniază mediul politic cu care se confruntă Emmanuel Macron, a cărui susținere a scăzut până la aproximativ 33%. Reforma a devenit cea mai mare provocare pentru președinția sa, pe fondul protestelor vestelor galbene din 2018.

„Aceasta a fost singura modalitate prin care guvernul a accelerat procesul, luând în considerare strategia opoziției de a prezenta 30.000-40.000 de amendamente pentru a bloca legislația”, spune Vincent Martigny, profesor de științe politice la Universitatea din Nisa.

Philippe Martinez, șeful sindicatului CGT, a declarat că sindicatele vor ieși în stradă săptămâna viitoare împotriva reformelor.

În ultimele luni, subiectul reformei pensiilor a declanșat ample proteste violente în toată țara.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează