Confidenţialitate

Guvernul atacă din nou la CCR legea privind pensiile speciale ale aleșilor locali

Guvernul a atacat din nou la Curtea Constituțională legea care prevede pensii speciale pentru aleșii locali, similare cu cele acordate parlamentarilor.

Palatul Victoria afirmă că, deși legea a fost declarată neconstituțională în urma primei sesizări, senatorii nu au pus-o pe deplin în acord cu această decizie a CCR.

În plus, ea se aplică retroactiv ceea ce încalcă Legea Fundamentală.

Premierul Dacian Cioloş a precizat la postul public de radio că pensiile speciale pentru aleşii locali riscă să afecteze sustenabilitatea sistemului public de pensii. Impactul bugetar al acestor pensii ar fi de 400 de milioane de lei pe an.

 

La începutul anului, Guvernul a atacat la Curtea Constituțională o primă formă a legii care prevede pensii speciale pentru primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene.

Atunci, judecătorii au stabilit că aceasta încalcă Legea Fundamentală motivând, între altele, că nu este indicată sursa de finanțare, dar și că actul normativ este discriminatoriu întrucât nu prevede indemnizații speciale și pentru consilierii locali și județeni.

Legea s-a întors, așadar, în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat-o după o dezbatere foarte scurtă, însă Guvernul susține acum că modificările făcute nu respectă pe deplin Legea Fundamentală.

Premierul Dacian Cioloș a explicat, pentru postul public de radio, decizia luată.

”Au fost făcute anumite modificări, dar care nu au integrat elementele contestate la Curtea Constituțională și acceptate de Curtea Constituțională. De aceea am decis să trimitem din nou acest proiect la Curtea Constituțională.  Nu se respectă principiul contributivității, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv”, a spus premierul Dacian Cioloș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și ministrul Muncii Dragoș Pîslaru contesta recent această lege.

“Atrag atenţia din nou că pensiile speciale sunt o cale de a ne depărta de sustenabilitatea unui sistem de pensii. Noi nu vom putea susţine un sistem de pensii articulat în momentul în care apar acordări de pensii speciale pe un principiu noncontributiv.(…) Aş vrea să cred că primarii, atât cei care au fost în funcţie în trecut, cât şi cei de abia aleşi vor fi solidari cu acest concept de stabilitate şi mă aştept-poate sunt considerat idealist-să iasă public şi să afirme în spaţiul public că un astfel de stimulent e noncontributiv. Acest lucru ar însemna într-adevăr conştientizarea responsabilităţii pe care ei ar avea-o la un loc cu Executivul”, a spus ministrul Muncii, miercuri, la finalul şedinţei Executivului.

El a subliniat faptul că pensiile speciale duc la distrugerea sistemului de pensii.

“Tot ceea ce încerc să transmit către spaţiul public şi în mod indirect către parlamentari, să ne asumăm împreună ca într-un an electoral să nu sărim pârleazul cu măsuri care sunt nesustenabile. Asta vreau să subliniez. Mi se pare incredibil că al patrulea an de mandat, brusc ne-am adus aminte de toate măsurile acestea, de alocaţii, indemnizaţii, protecţie, drepturi sociale”, a spus ministrul.

Legea privind pensiile speciale pentru aleșii locali întră în vigoare la 1 ianuarie 2017.

Potrivit textului, indemnizația nu se poate cumula cu cea de parlamentar, iar primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene care au fost condamnați cu executare nu vor beneficia de aceasta lege.