Confidenţialitate


Guvernul analizează proiectul prin care părinții sunt încurajați să se întoarcă mai devreme la muncă


Guvernul analizează proiectul prin care părinții sunt încurajați să se întoarcă mai devreme la muncă

Guvernul discută miercuri, în ședința săptămânală, despre proiectul Ministerului Muncii, prin care părinții sunt încurajați să se întoarcă mai devreme la muncă.

Dacă unul dintre părinți alege să revină la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni, va primi un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei, peste dublu față de suma acordată în prezent.

Executivul ar urma să adopte o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserţie de 1.500 de lei.

„Sunt 387 de creșe în România. În tot mediul rural sunt doar 7 creșe. Avem 22.000 de copii înscriși în total în creșe, un procent de 4%, când alte state au rată de cuprindere de 50-60-70%, deci nu asta e problema că sunt creșele deschise. Creșele trebuie oricum să facă parte din sistemul de educație, termenul de preluare a creșelor în sistemul de educație este septembrie 2021” a declarat Sorin Cîmpeanu.


Ultimele stiri
A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…