Confidenţialitate


Guvernul a adoptat ordonanţa care permite ISU să pună lacăt pe uşile localurilor care nu respectă normele PSI


Guvernul a adoptat ordonanţa care permite ISU să pună lacăt pe uşile localurilor care nu respectă normele PSI

Guvernul a înăsprit, printr-o ordonanţă de urgenţă, legislaţia privind măsurilor de securitate împotriva incendiilor.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor putea aplica amenzi, cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei, şi vor putea închidere localurile care nu respectă regulile

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Internelor, Raed Arafat, hotărârea executivului vizează două situaţii ce pot fi întâlnite în timpul unui control.

“Cazul 1: obiective care deţin autorizaţie de securitate la incendiu, dar la care se constată încălcări grave. Atunci, se dispune sancţiunea complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor. Deci, în această situaţie, ei au autorizaţia de securitate, dar la control se constată că au făcut modificări sau s-a întâmplat ceva care se traduce în încălcare gravă. Atunci (se dispune – n.r) amendă şi sistarea activităţii până la remediere”, a susţinut oficialul.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență vor face verificări neanunțate. Pompierii vor intra în local și vor număra clienții

“În cazul în care, în cadrul unui control, se descoperă (persoane în incintă – n.r) peste cifra admisă, inclusiv cele 10% permise prin lege, atunci aceasta duce la retragerea autorizaţiei, temporară, bineînţeles, pentru 60 de zile”, a precizat Raed Arafat.

“Cazul 2: obiective care nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu şi atunci o să fie trei variante. Dacă nu are autorizaţie de securitate la incendiu, însă şi-a obţinut toate actele de autorizare necesare, de la certificat de urbanism la aviz de securitate la incendiu, adică are totul, dar nu are hârtia care se numeşte autorizaţie, să o afişeze, în această situaţie se dă amendă între 50 .000 şi 100.000 de lei şi se dă o perioadă de intrare în legalitate fără închiderea amplasamentului. (…) Termenul poate fi stabilit la o lună, două luni de zile, este stabilit după ce se dă amenda. (…) Aceasta este amendă fără închidere. Dacă (firma – n.r) “nu are autorizaţie de securitate la incendiu, însă şi-a obţinut toate actele şi avizele necesare, dar are încălcări grave descoperite în timpul controlului, atunci se aplică amendă şi închiderea activităţii”, a adăugat secretarul de stat.

Firma care “nu are documentul de autorizaţie de securitate la incendiu, nu are niciun alt act obţinut, atunci se aplică amendă şi închidere”, potrivit lui Raed Arafat.

Noile prevederi vor fi aplicate imediat ce se vor publica în Monitorul Oficial, iar controalele ISU vor viza prioritar cluburile şi localurile unde sunt organizate evenimente cu mulţi participanţi.


Ultimele stiri
Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…