Confidenţialitate


Guvern: Tichete de masă de 180 de lei pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani care primesc sub 700 de lei lunar


Guvern: Tichete de masă de 180 de lei pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani care primesc sub 700 de lei lunar

Din fonduri europene, Guvernul va acorda tichete de masă în valoare lunară de 180 de lei – în format electronic – pentru persoanele cu vârsta de peste 75 de ani care primesc pensii cu o valoare de până în 704 lei, adică pensii sociale.

Aproximativ 300.000 de persoane ar urma să beneficieze de această măsură, a anunțat în ședința guvernului de joi seară ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Oficialul a spus că – în negocierile cu Comisia Europeană –  va propune scăderea vârstei pentru acordarea acestui ajutor.

„Condiţia (privind vârsta -n.r.) este impusă prin Programul Operaţional şi Fondul european de susţinere a persoanelor dezavantajate. Noi încercăm, prin negocierea cu Comisia, ca această măsură să continue şi în perioada următoare de programare, iar dacă fondurile reuşim să le negociem şi să le suplimentăm vom propune împreună cu Ministerul Muncii scăderea vârstei, astfel încât să avem în vedere cât mai mulţi beneficiari” a declarat ministrul Marcel Boloș.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează