Confidenţialitate


Gruparea de proxeneți “Spaidăr”din Galați, destructurată de DIICOT


Gruparea de proxeneți “Spaidăr”din Galați, destructurată de DIICOT

O grupare de proxeneți din Galați, tatăl și doi fii, care exploata sexual femei, printre care și minore, în România și Spania, a fost destructurată de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate și DIICOT.

Cei trei capi ai rețelei de trafic de carne vie au fost arestați astăzi.

În cauză s-au făcut percheziții concomitent în Galați și în Spania, la rezolvarea cazului participând și polițiști spanioli.

Frații Cristi și Vali Spaidăr au intrat în vizorul ofițerilor de la Combaterea Crimei Organizate și a procurorilor DIICOT, după ce au început să își etaleze pe rețelele de socializare mașinile scumpe, casele de lux, ceasurile și petrecerile opulente.

Dat fiind că proveneau dintr-o familie modestă, dintr-un sat de la marginea Galațiului, și nu au muncit nici măcar o zi în viața lor, au fost filați și interceptați luni în șir, existând suspiciunea că se ocupă cu afaceri ilegale.

Așa au aflat ofițerii de la Combaterea Crimei organizate că frații Spaidăr și tatăl lor racolau fete cu situație materială precară, le promiteau că le iau de neveste și apoi le obligau să se prostitueze atât în Galați, Brăila și București, cât și în mai multe orașe din Spania.

Fetele exploatate sexual, printre care și două minore, câștigau pe zi între o mie 500 lei și o mie 200 de euro, toți banii ajungând în buzunarele proxeneților.

În urma perchezițiilor, au fost puse sub sechestru trei case de lux, ce valorează circa jumătate de milion de euro, două mașini de lux, printre care un Lamborghini Aventador de aproape 300 de mii de euro, ceasuri, telefoane mobile, bijuterii și 50 de mii de euro, bani gheață.

Unul dintre proxeneți, Cristi Spaidăr, era arestat deja într-o altă cauză.

Anul trecut, el a bătut crunt un medic ginecolog, pe holurile unei clinici din Galați, apoi a înjunghiat un taximetrist, omul fiind la un pas de moarte.


Ultimele stiri
Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…

Vâlcea: Vlad Bălțățeanu, bănuit de uciderea Valentinei și aruncarea trupului său într-o valiză pe râul Olt, audiat la…

Locuri de vizitat în Sibiu pe Incotro.olx.ro: ce poți face într-un weekend? (P)

Ținute casual de weekend pentru bărbați: 7 combinații comode și stilate de la Trendyol (P)

Guvernul a lansat platforma StopRasism, unde pot fi raportate incidentele antisemite, antirome și xenofobe | AUDIO

Noi probleme cu platforma TollRo. CNAIR suspendă sancțiunile până la remedierea defecțiunilor | AUDIO

Nobel 2026. Câștigătoarea Premiului pentru Pace este Navanethem Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează