Confidenţialitate


Grindeanu: Premierul francez va efectua, în viitorul apropiat, o vizită în România


Grindeanu: Premierul francez va efectua, în viitorul apropiat, o vizită în România

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, joi, la Paris, că prim-ministrul francez Édouard Philippe va veni în România, în viitorul apropiat, în urma invitaţiei făcută de şeful Executivului român, care a avut o întrevedere cu acesta.

”L-am invitat pe prim-ministrul francez să vină în România. Împărtăşim experienţe comune politice, dacă pot să le numesc aşa. Şi dânsul provine din administraţia locală. În viitorul apropiat va efectua o vizită în România tocmai pentru a întări, a consolida relaţiile româno-franceze”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la finalul întrevederii cu omologul său francez.

Potrivit şefului Executivului, în timpul întrevederii au fost abordate mai multe teme de interes pentru ambele ţări, printre care întărirea proiectului comun european.

”Am avut o întâlnire cu prim-ministrul francez. (…) Şi dânsul, la început de drum, prima vizită pe care a primit-o din partea unui omolog a fost cea a mea de astăzi. Scopul vizitei este legat de întărirea parteneriatului strategic pe care îl avem cu Franţa. S-au discutat toate punctele şi toate dosarele importante şi din punctul de vedere al Franţei şi din punctul de vedere al României. Am să vă enumăr câteva dintre ele: cum putem contribui împreună la întărirea proiectului comun european – şi e una din ţintele noastre, mai ales din perspectiva faptului că am cerut şi vom primi ajutor în ceea ce priveşte organizarea şi preşedinţia viitoare a României la Consiliul European din 2019”, a afirmat Grindeanu.

De asemenea, relaţiile bilaterale dintre cele două state a reprezentat una dintre temele de discuţie abordate de cei doi oficiali.

”S-au discutat lucruri despre întărirea relaţiilor economice. Între România şi Franţa, la nivelul anului 2016, au existat schimburi comerciale de aproximativ 8 miliarde de euro, cu 10% mai mult decât în 2015. Deci trendul este ascendent. E loc de mai bine, de a îmbunătăţi şi creşte nivelul acestor schimburi economice. Ca domenii ar fi: infrastructura, agricultura, energia, economia digitală. Am convenit să avem grupuri de lucru comune interministeriale între Guvernul României şi Guvernul francez tocmai pentru a întări acest parteneriat strategic”, a mai spus Grindeanu.

Premierul Sorin Grindeanu se află la Paris, unde a participat la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA), ocazie cu care a avut şi o întâlnire cu omologul său, premierul francez Édouard Philippe.


Ultimele stiri
3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…