Confidenţialitate


Grevă generală în toată țara. Cele mai recente negocieri sindicate-Guvern au eșuat


Grevă generală în toată țara. Cele mai recente negocieri sindicate-Guvern au eșuat

Greva generala in Educatie începe azi. Ieri au avut loc negocieri la Palatul Victoria, însă fără succes.

În oferta făcută liderilor de sindicat, Guvernul a promis bonusuri pentru profesorii debutanți și bonusuri pentru cadrele didactice titulare din zonele defavorizate.

Corespondenții Europa FM din țară relatează despre cum se desfășoară greva generală în fiecare județ.

Arad

În toate cele 144 de unitățile școlare din județul Arad va exista cel puțin o persoană care se află în grevă generală, luni,  22 mai.  Autoritățile școlare fac calcule pentru a vedea cum pot asigura siguranța elevilor la școală, in condițiile in care copiilor nu li se poate interzice să meargă luni la școală, dar nici profesorii greviști nu pot fi obligați să supravegheze elevii.

Liderul Sindicatului Democratic Invățământ Arad, prof. Dănuț Ienășescu, spune că pe lângă cei peste 4.000 de sindicaliști care, la referendum, au semnat pentru grevă, vineri și alți angajați din educație care nu au semnat sau nu sunt membrii de sindicat, și-au anuntat adeziunea la protest.

Peste 83 la sută dintre membrii de sindicat din județul Arad au semnat incă de la inceput pentru declanșarea grevei generale.

Creșterea salariilor și creșterea anuală a investițiilor în învățământ sunt principalele revendicări ale sindicaliștilor.

Caraș-Severin

În judeţul Caraş-Severin, 57% dintre cadre didactice au votat pentru grevă. Profesorii vor intra de luni, 22 mai în grevă generală, pe termen nelimitat, după ce negocierile cu reprezentanţii Guvernului au eşuat.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, a solicitat unităților de învățământ o situație statistică privind numărul de angajați, cadre didactice sau personal didactic auxiliar sau personal nedidactic, care participă la această grevă.

Dintr-un total de 4.072 de angajați ai sistemului de învățământ – dintre care 2.982 sunt cadre didactice, la grevă participă 2.363 de angajați. Mai bine trei pătrimi sunt cadre didactice.

Există unităţi de învăţământ cu un procent de 100% de participare la grevă. Doar că directorii s-au trecut și pe ei pe listă, neavând dreptul legal să facă grevă, ei fiind angajatori. În această situație, practic în Caraș Severin nu sunt școli cu participare 100% la grevă. Chiar dacă directorul – automat este și cadru didactic.

Vrancea

Greva generală din învățământ e ca o minivacață pentru elevii din Vrancea. Acestora li s-a transmis să nu vină la școală. Nu se știe deocamdată pentru cât timp, pentru că sindicaliștii din educație spun că greva generală este pe termen nelimitat.

Încetarea acesteia și reluarea cursurilor va depinde de rezultatul negocierilor ce vor fi purtate de reprezentanții sindicatelor cu cei ai Guvernului. În majoritatea școlilor tot personalul, atât didactic, cît și nedidactic, va fi în grevă. Însă ore nu se vor face nici în unitățile de învățămînt în care nu toți angajații din educație și-au dat acordul pentru greva generală. Sindicaliștii vrânceni spun că au primit pînă acum numeroase semnale de susținere din partea părinților și elevilor.

Sunt inclusiv directori care susțin această formă de protest, chiar dacă legea nu le permite să ia parte la astfel de acțiuni. În momentul în care cursurile vor fi reluate, părinții și elevii vor fi anunțați de profesori prin intermediul grupurilor de comunicare internă.

Dolj

Grevă generală luni și în majoritatea școlilor din județul Dolj. Nemulțumiți de salarii, dascălii nu vor merge la școală. Se anunță protest și în Universitate.

Aproape două treimi dintre angajații unităților de învățământ din județul Dolj au anunțat de luni vor intra în greva generală. Vorbim despre un număr de aproximativ 6.500 de persoane, dintre care 4.000 sunt dascăli. Elevilor lor li s-a transmis că ar fi de preferat să stea acasă. Copiii care vor merge totuși la școală nu vor fi lăsați nesupravegheați. Conducerea ISJ Dolj a și avut o ședință cu directorii unităților de învățământ în care le-a cerut acestora să se asigure că nu vor fi probleme.

Grevă va fi luni și la Universitatea din Craiova, însă nu una generală, ci de avertisment.

Gorj

În nicio școală din județul Gorj nu se susțin cursuri luni. Profesorii au comunicat pe grupurile cu părinții să nu aducă elevii la școală.

Nu se știe nici când se vor face recuperările orelor suspendate. Fiind grevă generală, elevii nu vor avea absențe în catalog. In Gorj, la unitățile de învățământ de stat învață aproximativ 50.000 de copii.

Timiș

Peste 3.600 de angajati sunt in greva. Ei reprezinta aproape jumatate dintre profesorii, personalul didactic si auxiliar din judet. In total sunt 189 de unitati de invatamant in Timis insa doar in 169 este greva.

In celelalte scoli unde doar o parte dintre profesori organizeaza proteste, elevii vor merge la cursuri. Sunt insa si scoli private unde cursurile se vor desfasura in mod normal, cu toti profesorii si elevii in clase. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean spun insa ca situatia este in dinamica si se poate schimba in orice moment.


Ultimele stiri
Turist de 56 de ani, salvat în Munții Făgăraș, în urma unei intervenții dificile, la peste 2.000 de…

Prima seară de proteste în Arad față de neregulile din justiție

Protest și în Constanța pentru o justiție fără corupție| Manifestanții au cerut demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki, eliberat de Belarus în cadrul unei înțelegeri cu SUA

Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi, neconforme |…

Proteste pentru schimbări în justiție au loc vineri seară în București și în alte orașe din țară: „Susținem…

Ce dosare importante au avut unii dintre magistrații care au stat în spatele președintei Curții de Apel București…

Solidaritate între magistrați, după denunțarea problemelor din justiție. Patru judecători din Arad au semnat scrisoarea magistraților: „Există acele…

Vrancea: Două femei au ajuns la spital cu suspiciune de botulism. Medicii veterinari au prelevat probe din mâncarea…

Două tipuri de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase din magazine, după găsirea unei bacterii care provoacă…