Confidenţialitate


Grevă generală în Grecia


Grevă generală în Grecia

Bugetarii, dar și angajați din mediul privat au oprit lucrul în semn de protest față de noile măsuri de austeritate pe care Parlamentul de la Atena să pregătește să le aprobe.

Greva îi afectează și pe cei care și-au planificat concedii, în perioada aceasta, în Grecia.

Pentru a doua zi consecutiv, feriboturile nu circulă și ar putea rămâne blocate în porturi, până sâmbătă. Și pe aeroporturile din Grecia este grevă și niciun avion nu va decola sau ateriza până la ora 15.00.

Funcționarii publicii, profesorii, medicii dar și angajații din transporturi au intrat în grevă generală. Școlile și muzeele au fost închise, iar în spitalele de stat din Grecia, medicii se ocupă doar de urgențe.

Și controlorii de trafic de aerian au întrerupt lucrul timp de 4 ore, ceea ce a dus la anularea mai multor curse aeriene și la reprogramare a peste 100 de zboruri, multe dintre ele între Atena și insulele grecești. De altfel, din cauza acestui protest la care iau parte și marinarii, insulele grecești sunt acum izolate. Sindicatul marinarilor a anunțat că feriboturile vor rămâne în porturi până vineri, la miezul nopții.

Bugetarii din Grecia dar și angajați din mediul privat protestează astfel față de noile măsuri de austeritate pe care Parlamentul urmează să le aprobe în cursul zilei de joi: reducerea pensiilor începând din 2019, dar și creșterea impozitului pe venit, din 2020.

Guvernul condus de Alexis Tsipras le-a promis creditorilor internaționali că va economisi până la 2 la sută din PIB, pentru ca Grecia să poată primi următoarea tranșă de împrumut din planul de salvare de 85 de miliarde de euro.

În ultimii 7 ani, Grecia a reușit să evite intrarea în incapacitate de plată, dar are nevoie urgent de fonduri, pentru a achita, în iulie, o datorie de 7,5 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.


Ultimele stiri
SUA au finanțat peste 120 de laboratoare biologice în peste 30 de țări, inclusiv în Ucraina, transmite Tulsi…

Ziua Regelui în Regatul Unit | Regele Charles și Regina Camilla au condus parada, într-o trăsură regală, achiziționată…

Stadiul Autostrăzii Pitești-Sibiu | Al treilea tunel din secțiunea Boița-Cornetu a intrat în lucru

158 de locuitori din comuna Izvoarele, județul Prahova, au rămas izolați după ce un pod a fost luat…

Compensațiile pentru întârzierile zborurilor nu vor fi scăzute, anunță Uniunea Europeană

Pavimentul Sălii Cavalerilor de la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost completat restaurat

Țările UE au covenit să deblocheze negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Putin, despre atacurile ucrainene asupra Rusiei: „Ne provoacă unele pagube, dar ne revenim rapid” | AUDIO

Plata pentru podul Giurgiu–Ruse va putea fi achitată online din 15 iunie | AUDIO

Mureș: Locuitorii din comuna Sânger sunt chemați la urne să decidă dacă primarul rămâne în funcție | AUDIO