Confidenţialitate


Greva de la Salina Praid din Harghita continuă


Greva de la Salina Praid din Harghita continuă

Greva declanşată, joi, la Salina Praid continuă şi vineri, toți cei 130 de angajați ai Salinei petrecându-şi noaptea în subteran, fiind oprită atât activitatea de extracţie a sării, cât şi a bazei de tratament.

Discuţiile purtate cu reprezentantul conducerii Societăţii Naţionale a Sării nu s-au soldat cu niciun rezultat – scrie Agerpres.

Revendicările vizează reintroducerea coeficienţilor de ierarhizare între calificări, astfel încât să nu mai existe inechităţi salariale între anumiţi angajaţi, creşterea salariilor de bază cu 20 la sută şi schimbarea conducerii salinei.

Greva de la Salina Praid a început joi, când 55 de mineri au rămas în subteran. Activitatea salinei este blocată, neputând fi onorate nici comenzile de sare către clienţi, iar turiştii nu mai pot coborî în subteran până când protestul nu va înceta.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO

Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO

Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă

Președintele AEP: Ar trebui organizate alegeri locale în 35 de localități din România, după încetarea înainte de termen…

Peste 36.000 de studenți vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei pe lună în anul…

Ministrul Apărării, reacție după ce o navă portcontainer a fost atacată cu trei drone în Marea Neagră: „o…

Reforma administrativ-teritorială: aproape 430 de primării ar putea fi comasate. Cum privesc partidele din opoziție intenția PSD |…

Bacău: Primarul din Slănic Moldova, reținut pentru luare de mită. Ar fi primit peste 20.000 de euro de…

București: O elevă de 16 ani, trimisă în judecată pentru că și-a lovit profesoara cu palmele și cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează